CSM Ploieşti s-a oprit în sferturile de finală ale „Cupei Moş Crăciun”, după ce a fost eliminată, astăzi, în urma loviturilor de departajare, de FC Petrolul „Constantin Tabarcea”. A fost 0-0 în timpul regulamentar de joc (2×12 minute), iar la „loteria” şuturilor de la „7 metri” adversarii s-au impus cu 3-2. Băieţii pregătiţi de Lucian Catinca încheie, totuşi, competiţia neînvinşi, remiza de astăzi adăugându-se bilanţului din Grupa D a optimilor de finală: 2 victorii şi un rezultat de egalitate.
Lotul de jucători folosit de antrenorul echipei noastre a fost următorul: Andrei Marciu, Mihai Nica (portari), Antonio Tănase, Eric Dobre, Timotei Cucu, Darius Bădică, Nicolo Popa, David Ocheşelu, Dragoş Stan, Daniel Săbăreanu, Sebastian Constantin şi Ştefan Crudu (jucători de câmp).
Galerie foto: