Hipodromul Ploieşti: armăsarul General de Bry a câştigat Premiul de Închidere!

Hipodromul Ploieşti: armăsarul General de Bry a câştigat Premiul de Închidere!

Final se sezon hipic 2024, astăzi, pe Hipodromul Ploieşti, acolo unde s-a desfăşurat, începând cu ora 10:00, ultima reuniune oficială din acest an! Cu sprijinul sponsorului „Supermarket La Cocoş”, a avut loc un ultim eveniment hipic dedicat exclusiv trapului, punctat de două curse extrem de interesante: „Premiul de Închidere”, ultima cursă Gold a sezonului, şi Premiul „Mircea Ştefănescu”, dedicat memoriei celui mai titrat driver din istoria trapului la nivel de derby-uri, câştigător în 10 astfel de curse.

Indigo, cel mai bun trăpaş din 2024!

În ordine cronologică, dar poate şi ca interes stârnit, Premiul „Mircea Ştefănescu” a adus un duel aşteptat între cei doi trăpaşi cu cele mai multe victorii pe hipodrom în sezonul 2024 – Indigo şi Kzarevitch – ambii având câte 6 curse câştigate în acest an. N-avea să fie şi o luptă directă de data aceasta, pentru că Indigo a câştigat categoric, iar Kzarevitch a fost descalificat pentru galop repetat. Drept urmare, Indigo (driver Cristian Slate, proprietar Tiberiu Barbu) a câştigat atât Premiul „Mircea Ştefănescu”, cât şi titlul pentru calul cu cele mai multe victorii în 2024 – 7 la număr!

A urmat ultima cursă Gold a anului, Premiul de Închidere, în care unul dintre trăpaşii de top ai sezonului trecut, în special, dar având la activ 4 succese şi în 2024, General de Bry (driver Adrian Marciu, proprietar Lola Manea), s-a impus fără emoţii în faţa lui Wicked From Heaven, care se impunea în Premiul de Închidere din 2023.

Dacă festivitatea de premiere a primelor două curse a fost oficiată de Mircea Radu – Şef Complex Hipodrom, în schimb, la „Premiul de Închidere” ne-am bucurat să-l avem printre noi chiar pe… Moş Crăciun, cel care i-a oferit lui Adrian Marciu cupa şi diploma cuvenite!

În celelalte curse ale zilei s-au impus Marina Jet (driver şi proprietar Adrian Marciu) – Premiul „Marga Niţă” şi Zlatan LIW (driver şi proprietar Ionuţ Velicu) – Premiul „Andrei”.

Şi, pentru că tot am amintit de Moş Crăciun, să spunem că, ajutat de sponsorii Cofetăria Le Bonbon şi Phoenixy, a avut daruri şi pentru cei mai mici spectatori, cu care s-a întâlnit în una dintre pauzele reuniunii. „Moşul” a stat de vorbă cu copiii, a ascultat poezii de la cei mai… curajoşi şi le-a cerut să fie cuminţi şi în perioada următoare pentru a-i vizita şi acasă în ziua de Crăciun.

Fiind ultima reuniune hipică oficială din acest an, Complex Hipodrom a stabilit şi superlativele sezonului, fiind premiaţi, cu ajutorul Maestrului Emerit Titi Tudor, cel mai bun proprietar – Regia Naţională a Pădurilor (8 victorii), cel mai bun driver – Adrian Marciu (21 de victorii) şi cel mai bun antrenor – Adrian Marciu (38 victorii)!

Mulţumiri partenerilor reuniunii hipice de astăzi: Supermarket La Cocoş, Restaurant La Hipodrom, Cofetăria Le BonBon, Phoenixy, Societatea Naţională de Cruce Roşie România – Filiala Prahova, Retro Cars România, Radio Prahova, Centrul de Echitaţie „Luna Horse”, Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploieşti, Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti şi Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova.

Galerie foto:

Rezultatele oficiale ale reuniunii:

 

Proces verbal al comisiei de arbitraj: