Patru dintre echipele de handbal juniori ale CSM Ploieşti au avut programate meciuri oficiale în acest weekend şi toate au reuşit să câştige la diferenţe confortabile.
În ordine cronologică, primele care au evoluat au fost junioarele 4 ale clubului, care au debutat, ieri, la prânz, în Campionatul Judeţean organizat de AJH Prahova, jucând în sala de la Nedelea în compania formaţiei CSO Mizil. A fost misiune uşoară pentru fetele pregătite de Robert Comendant, care s-au impus cu 37-9 (21-6) la capătul unei partide în care s-au desprins încă din start, când au condus cu 5-0 şi, apoi, s-au dus rapid la 15-3. Pentru CSM Ploieşti, au jucat: L. Barta, Şt. Vişan – N. Comendant (9 goluri), S. Popa (6), I. Plătică (6), N. Cursaru (5), I. Petre (3), B. Bălăşoiu (3), M. Enache (2), E. Andrei (1), C. Duţă (1), I. Iordache (1), M. Pitoiu, C. Dinu, A. Mihai şi L. Iancu. În etapa a 2-a a Campionatului Judeţean, fetele noastre o vor întâlni pe CSŞ Ploieşti 1, data în care va fi programată runda secundă urmând să fie stabilită de Asociaţia Judeţeană de Handbal Prahova. Campionatul Judeţean are la start 14 formaţii, care vor juca „fiecare cu fiecare” în 13 etape programate anul acesta şi anul viitor.
Tot ieri, dar de la ora 13:00, au evoluat şi junioarele 2, în deplasare cu ACS Unirea Dobroieşti, iar scorul, 58-35 (28-15), vorbeşte clar despre un meci controlat de fetele noastre. De remarcat faptul că toate jucătoarele de câmp înscrise în raportul de arbitraj au reuşit să înscrie cel puţin o dată. Leonard Cristescu şi Geta Opincariu au folosit următorul lot: D. Ioaniţiu. B. Marin, C. Toma – B. Brînzaru (10 goluri), M. Andronache (9), S. Curcan (8), A. Filip (7), A. Georgescu (6), A. Alecu (4), C. Diaconu (4), T. Simion (3), D. Marin (2), A. Matei (2), D. Bădin (1), I. Dudu (1), A. Constantinescu (1). Pentru fete, urmează o pauză până pe 2 noiembrie, atunci când, în etapa a 5-a a Seriei B, vor juca pe teren propriu cu CSŞ Galaţi.
Astăzi, de la ora 10:00, junioarele 3 au întâlnit-o în Sala „Olimpia” pe CSŞ Ploieşti, iar diferenţa a fost şi de această dată extrem de mare, chiar dacă staff-ul nostru le-a dat credit jucătoarelor folosite mai puţin de obicei. A fost 48-21 (23-6) la capătul unei întâlniri în care pentru CSM Ploieşti au jucat: D. Ioaniţiu, B. Marin, D. Puţaru – A. Alecu (13 goluri), D. Constantinescu (7), M. Andronache (6), A. Bratu (5), D. Marin (4), D. Ionescu (4), A. Filip (3), S. Curcan (3), A. Ioniţă (1), B. Brânzaru (1), S. Oprea (1) şi C. Nedelcu. Şi la J3 urmează o pauză până în primul weekend din luna noiembrie, astfel că meciul din etapa a 6-a a Seriei E, de la CS Câmpina, va avea loc duminică, 3 noiembrie.
Ultima partidă din weekend a fost cea jucată la orele prânzului de juniorii 2 în compania celor de la Avatar Braşov, tot în Sala Sporturilor Olimpia. Un meci ceva mai echilibrat, dar controlat în permanenţă de elevii Ramonei Ştefan, care s-au impus într-un final cu 38-29 (18-14). Pentru CSM Ploieşti au evoluat astăzi: A. Pop, A. Manolache, Ş. Călin – M. Duţă (9 goluri), G. Roşu (7), V. Muraşcu (7), Al. Popescu (6), M. Costache (5), Şt. Răducanu (2), R. Zamfir (1), N. Milea (1), Ed. Romee, D. Sîrbu, R. Bucur, Şt. Marin şi D. Lazăr. Urmează o săptămână de pauză şi la nivelul juniorilor 2, aşa că următorul meci este cel din 27 octombrie, de la ACS HC Buzău 2012.
Celelalte echipe de juniori ale CSM Ploieşti, care nu au jucat în acest weekend, au următorul program:
– juniorii 1 au stat în etapa a 3-a a Seriei B, care a avut loc în acest weekend, şi au programat următorul meci oficial, contând pentru runda a 4-a, tocmai pe 23 noiembrie, acasă cu ACS HC Buzău;
– juniorii 3 revin sâmbătă, 19 octombrie, pe teren, urmând să joace în Sala „Olimpia” cu CSO Tricolorul Breaza într-o partidă contând pentru etapa a 2-a a Seriei G.
Galerie foto, J3F, CSM Ploieşti – CSŞ Ploieşti:
Galerie foto, J2M, CSM Ploieşti – Avatar Braşov: