Echipa de handbal junioare 2, la a 3-a victorie consecutivă în noul sezon: 50-32 (24-14) la LPS Buzău!

Echipa de handbal junioare 2, la a 3-a victorie consecutivă în noul sezon: 50-32 (24-14) la LPS Buzău!

Echipa de handbal junioare 2 a CSM Ploieşti are parte de un debut perfect de sezon, astăzi reuşind să ducă la cota 3 numărul victoriilor din startul ediţiei de campionat 2024-2025. Într-un meci în devans din etapa a 3-a a Seriei B, ale cărei partide sunt programate în weekend, fetele pregătite de Leonard Cristescu şi Geta Opincariu s-au impus în această seară cu 50-32 (24-14) pe terenul celor de la LPS I. Balaş Soter Buzău.

Deşi se întâlneau două formaţii ce veneau după victorii în primele două runde, diferenţa a fost evidentă încă din debut, tabela indicând, după 16 minute, 14-2 în favoarea echipei noastre. Context în care staff-ul tehnic ploieştean a putut rula tot lotul avut la dispoziţie, 12 dintre cele 13 jucătoare de câmp folosite reuşind să marcheze cel puţin o dată.

Pentru CSM Ploieşti, au jucat: D. Ioaniţiu, B. Marin, C. Toma – A. Filip (8 goluri), S. Curcan (7), B. Brînzaru (5), M. Andronache (5), A. Georgescu (5), A. Constantinescu (4), C. Diaconu (4), I. Dudu (3), D. Constantinescu (3), A. Matei (3), T. Simion (2), A. Bratu (1) şi D. Bădin.

În runda următoare, programată sâmbătă, 12 octombrie, CSM Ploieşti va juca în deplasare cu ACS Unirea Dobroieşti.

În acest weekend, o singură echipă a CSM Ploieşti mai are programat un meci oficial: junioarele 3 vor juca duminică, de la ora 10:30, în Sala „Tel George Junior”, în compania celor de la ACS Academia Junior Ploieşti, meciul contând pentru etapa a 4-a a Seriei E fiind considerat în deplasare.

Celelalte echipe de juniori ale CSM Ploieşti au următorul program:

juniorii 1 stau în etapa a 3-a a Seriei B, ce se va desfăşura la finalul săptămânii viitoare, şi au programat următorul meci oficial, contând pentru runda a 4-a, tocmai pe 23 noiembrie, acasă cu ACS HC Buzău;

– după ce au pauză în acest weekend, juniorii 2 revin în competiţie săptămâna viitoare, urmând să joace duminică, 13 octombrie, pe teren propriu, cu ACS Avatar Braşov, într-un meci contând pentru etapa a 3-a a Seriei B;

juniorii 3 mai au de aşteptat până la următorul joc oficial, programat sâmbătă, 19 octombrie, pe teren propriu, în compania Tricolorului Breaza.