Echipa de baschet U19 a CSM BBA Petrolul Ploieşti a debutat în acest weekend în sezonul 2024-2025, reuşind să obţină două victorii clare în Turneul 1 stagional, desfăşurat în Sala Sporturilor Olimpia.
Repartizaţi în Grupa 2, alături de ABC Hoopers Ploieşti şi LPS Viitorul Piteşti, băieţii pregătiţi de Ionuţ Ivan şi Cristi Trandafir n-au avut emoţii în cele două partide susţinute vineri şi sâmbătă seară, diferenţele fiind elocvente: 103-59 cu Hoopers şi 128-47 cu LPS Piteşti.
ABC Hoopers Ploieşti – CSM BBA Petrolul Ploieşti 59-103
CSM BBA Petrolul Ploieşti: Oct. Ion (20 puncte), R. Movileanu (15), Al. Dimov (12), R. Mihalache (10), V. Borcan (10), A. Suciu (9), T. Pîrvu (8), F. Diaconescu (7), Al. Şerban (4), R. Pătraru (3), R. Popa (3) şi L. Ştefan (2).
CSM BBA Petrolul Ploieşti – LPS Viitorul Piteşti 128-47
CSM BBA Petrolul Ploieşti: Oct. Ion (20 puncte), R. Mihalache (19), V. Borcan (13), T. Pîrvu (12), Al. Dimov (12), R. Movileanu (11), Al. Şerban (9), F. Diaconescu (9), L. Ştefan (8), R. Pătarru (6), R. Popa (6) şi A. Suciu (3).
Nu au jucat Codruţ Dinu, accidentat, David Raşoga şi George Angelian, care au evoluat pentru echipa de seniori în partida cu Corona Braşov.
Turneul al 2-lea al sezonului este programat să se desfăşoare în perioada 19-20 octombrie.