Hipodromul Ploieşti a fost, astăzi, gazda unei noi reuniuni hipice oficiale extrem de interesante, pe care CSM Ploieşti, prin Complex Hipodrom, a organizat-o cu sprijinul Jockey Club Român şi în parteneriat cu Federaţia Hipică Română!
Programul zilei a fost unul dens, cu 9 curse de trap şi galop întinse pe durata a trei ore, mai bine de jumătate dintre acestea fiind decise pe ultimii metri. Principala întrecere a zilei a fost Premiul de Încercare, ultima dintre cele trei curse premergătoare Marelui Derby Regal al României la Trap (7 iulie 2024) oferindu-le cailor de 4 ani de pe hipodrom oportunitatea unei noi repetiţii oficiale! S-a impus armăsarul Kzarevitch, condus de Ion Costeanu (proprietar George Stanciu), urmat de Kinio Des Etangs (driver Gheorghe Marciu, proprietar Iulian Şerban) şi Elinor Lady (driver Marian Costache, proprietar Ion Câmpeanu), cei trei cai numărându-se printre favoriţii evenimentului programat peste trei săptămâni pe Hipodromul Ploieşti! Festivitatea de premiere a cursei a fost oficiată de Cristina Stoica, reprezentanta Retro Cars România şi organizator al evenimentului „De la cal, la cai putere”.
Dintre cursele de trap de astăzi, ar mai fi de reţinut Premiul Juvenil, cursă pregătitoare şi obligatorie, totodată, în perspectiva Premiului Cailor de 3 ani „Regele Ferdinand”, programat în cea de-a doua reuniune din luna iulie. Cursa de astăzi a câştigat-o Nedeeya TG, un armăsar condus de Cristian Slate şi aflat în proprietatea lui Alin Tronaru.
În celelalte două curse de trap ale zilei s-au impus Basarab II (driver Alin Tronaru, proprietar Rebeca Tronaru) – Premiul „Jockey Club” la Trap şi Krack du Clocher (driver Vasile Gheorghe, proprietar Ionuţ Velicu) – Premiul Prieteniei.
Cele patru curse de galop organizate de Jockey Club Român şi rezervate cailor din rasa pur sânge englez au fost, la rându-le, extrem de interesante, campionii zilei fiind următorii: Ultra Pont (jocheu Zyulkyuf Nurhay, proprietar Aurel Mazilu) – Premiul Rival, Fenjal (jocheu Arif Marinov, proprietar Răzvan Ştefan Auraş), Figalos (jocheu Arif Marinov, proprietar Cătălin Lungu) şi Rania (jocheu Bagoly Szabolcs, proprietar RNP Romsilva Cislău). Festivităţile de premiere au fost oficiate de domnii Constantin Cantacuzino şi Emanuel Cernat, membri ai Jockey Club Român.
Ziua hipică a fost încheiată de o altă cursă de galop atractivă, Premiul Wathba Stallions Cup, dedicată cailor din rasa pur sânge arab şi organizată de Federaţia Hipică Română cu sprijinul HH Sheikh Mansoor Bin Zayed Al Nahyan Racing Festival. S-a impus armăsarul Hermes D’Etiollles (jocheu Arif Marinov, proprietar Ivan Yordanov), după o ultimă linie dreaptă în care a câştigat lupta cu Got de Lagarge (jocheu Zyulkyuf Nurhay, proprietar Ştefan Răzvan Auraş) şi Maraya (jocheu Yuli Asenov, proprietar Ivan Yordanov).
Ca de obicei, cei mai mici dintre spectatori au avut amenajat în zona tribunei un „fun corner”, unde s-au putut juca sub sub atenta supraveghere a angajaţilor Complex Hipodrom.
Partenerii reuniunii hipice de astăzi au fost: Jockey Club Român, Federaţia Hipică Română, Radio Prahova, Darius Motors, Centrul de Echitaţie „Luna Horse”, Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploieşti, Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti, Ploieşti – Capitala Tineretului din România 2024, Retro Cars România şi Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova.
Următoarea reuniune hipică este programată duminică, 7 iulie, atunci când se va ţine cea mai importantă cursă a sezonului, Marele Premiu Regal al României la Trap.
Până atunci, însă, la finalul săptămânii viitoare (21-23 iunie), Hipodromul Ploieşti va găzdui cea de-a doua ediţie a evenimentului „De la cai, la cai putere!”, programul celor trei zile fiind disponibil aici.
Galerie foto:
Rezultatele oficiale ale reuniunii:
Proces verbal al comisiei de arbitraj: