Peste 500 de spectatori au fost prezenţi, astăzi, în tribunele Hipodromului Ploieşti, pentru a asista la o nouă reuniune hipică oficială pe care CSM Ploieşti, prin Complex Hipodrom, a organizat-o cu sprijinul sponsorului Darius Motors şi în parteneriat cu Jockey Club Român.
Au fost, în total, şapte curse de trap şi galop extrem de interesante, principelele întreceri ale zilei fiind Premiul Cailor de 4 ani „Sfinţii Constantin şi Elena”, la trap, şi Premiul „Alexandru Marghiloman 2024”, la galop.
Premiul Cailor de 4 ani „Sfinţii Constantin şi Elena” i-a revenit fără mari emoţii armăsarului Kerosin, condus de Adrian Marciu (proprietar Marian Manea), care şi-a anunţat astfel candidatura pentru câştigarea Marelui Premiu Regal al României, programat duminică, 7 iulie. Podiumul a fost completat de Elinor Lady (driver Marian Costache, proprietar Ion Cîmpeanu) şi Kzarevitch (driver Ion Costeanu, proprietar George Stanciu). Festivitatea de premiere a cursei a fost oficiată de Cristina Stoica, reprezentanta Retro Cars România şi organizator al evenimentului „De la cal la cai putere”, a cărui a doua ediţie se va desfăşura anul acesta în perioada 21-23 iunie, în incinta Complexului Hipodrom.
Mai spectaculoasă a fost principala cursă de galop a zilei, Premiul „Alexandru Marghiloman 2024”, în care armăsarul Harswell (jocheu Asen Hristov, proprietar Georgiana Mazilu), s-a impus pe ultimii metri în faţa iepei Chantarella (jocheu Nurhay Zyulkyuf, proprietar Aurel Mazilu). Festivitatea de premiere a fost efectuată de doamna Irina Vlăducă-Marghiloman, strănepoata marelui om politic Alexandru Marghiloman, cel cunoscut drept „părintele hipismului românesc”, de soţul acesteia, domnul George Vlăducă-Marghiloman, de vicepreşedintele Jockey Club Român, Tudor Roşca, şi de George Mierliţă, director Romsilva. În cea de-a doua cursă de galop, dotată cu Premiul „Hipodromul Brăila”, s-a impus clar armăsarul Ultra Pont, jocheu Nurhay Zyulkyuf.
Celelalte curse de trap ale zilei au fost câştigate de Luna (driver Ion Costeanu, proprietar Maia Stanciu) – Premiul „Gabarit”, Klipper (driver Adrian Marciu, proprietar Alexandra Şerban) – Premiul „Gînd), Wicked From Heaven (driver Valentin Năstase, proprietar Mihai Terecoasă) şi Danubia Lux /driver Marian Costache, proprietar Ionuţ Velicu) – Premiul „Darius Motors”.
Ca de obicei, cei mai mici dintre spectatori au avut amenajat în zona tribunei un „fun corner”, unde s-au putut juca sub sub atenta supraveghere a angajaţilor Complex Hipodrom.
Partenerii reuniunii hipice de astăzi au fost: Darius Motors, Jockey Club Român, Radio Prahova, Centrul de Echitaţie „Luna Horse”, Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploieşti, Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti şi Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova.
Următoarea reuniune hipică este programată duminică, 16 iunie, atunci când se vor ţine Premiul Juvenil şi Premiul de Încercare.
Galerie foto:
Rezultatele oficiale ale reuniunii:
Proces verbal al comisiei de arbitraj: