Echipa de handbal junioare 2 a CSM Ploieşti nu a reuşit să câştige pe terenul celor de la CSM Galaţi şi a ratat calificarea la Turneul Final Valoare al campionatului. Fetele pregătite de Cristi Roşu şi Geta Opincariu aveau nevoie, astăzi, de un succes în Sala Siderurgistul pentru a merge între cele mai bune 8 echipe ale campionatului, dar au cedat cu 31-29 (17-16) o partidă în care au fost aproape în permanenţă echipa care vine din spate.
CSM Ploieşti a condus numai în primele minute, apoi gazdele au trecut în faţă, au avut chiar 16-12 la un moment dat, dar la pauză s-a intrat cu diferenţă minimă: 17-16! La reluare, însă, s-a făcut 21-16, apoi 24-17 (minutul 39) şi lucrurile au devenit clare, chiar dacă, pe final, de la 30-24, fetele noastre au reuşit un parţial de 5-1 şi au încheiat partida la numai două goluri în spate: 31-29.
Lotul pe care Cristi Roşu şi Geta Opincariu au contat astăzi a fost următorul: D. Stan, B. Biota – D. Roşu (12 goluri), R. Geangu (6), E. Petrescu (4), A. Popescu (3), A. Stoica (3), B. Pîrvulescu (1), M. Ioniţă, D. Gheorghe, T. Simion, Şt. Ghiţă, A. Condeescu, S. Stroe, G. Burtea şi A. Andrei.