Duminică, 12 mai, începând cu ora 9:30, Hipodromul Ploieşti va fi gazda celei de-a cincea reuniuni hipice oficiale din acest an, pe care CSM Ploieşti, prin Complex Hipodrom, o organizează cu sprijinul sponsorului „Supermarket La Cocoş” şi al partenerilor de la Jockey Club Român.
Şi de această dată, vom avea parte de o reuniune dedicată exclusiv trapului, cu patru curse în program şi principal eveniment Premiul Europei, programat la ora 10:00.
Ziua Europei este celebrată anual pe 9 mai, pentru a marca pacea și unitatea în toată Europa. Ea marchează aniversarea unui discurs susținut de ministrul francez de externe, Robert Schuman, în anul 1950, prin care se avea în vedere o Europă liberă şi pacifistă. „Declarația Schuman” este considerată la scară largă a fi baza Uniunii Europene.
Reuniunea va fi deschisă la ora 9:30 de Premiul „Fănişor”, apoi vor urma principala cursă a zilei, Premiul Europei, şi Premiul „Supermarket La Cocoş – Vitantis”, programat la ora 10:30. Ziua hipică va fi închisă, la ora 11:00, de Premiul „Fidelio”.
Ca de obicei, pentru cei mai mici dintre spectatori va fi amenajat un „fun corner” unde aceştia se vor putea juca sub atenta supraveghere a angajaţilor Complex Hipodrom.
Prețul unui bilet la reuniunea de duminică este de 5 lei, copiii sub 7 ani având accesul gratuit.
Programul reuniunii: