După trei săptămâni de pauză, echipa de handbal junioare 2 a CSM Ploieşti a revenit pe teren cu poftă de joc, reuşind astăzi, în etapa a 2-a a Grupei Valoare 1, o victorie extrem de importantă pe terenul primei clasate, ACS Lucian Bute Galaţi! A fost 37-35 (20-12) pentru fetele pregătite de Cristi Roşu şi Geta Opincariu, care au făcut o primă repriză de excepţie, încheiată cu un avans ce avea să se dovedească decisiv, la final. CSM Ploieşti a condus chiar şi la 11 goluri la un moment dat, 27-16 (minutul 40) şi, chiar dacă formaţia gazdă a încercat o revenire spectaculoasă, fetele noastre au ştiut să gestioneze situaţia pentru a câştiga, până la urmă, la două goluri diferenţă.
Pentru CSM Ploieşti, au jucat: D. Stan, C. Toma – R. Geangu (11 goluri), A. Popescu (7), D. Roşu (6), E. Petrescu (5), B. Pîrvulescu (4), A. Stoica (2), M. Ioniţă (1), A. Condeescu (1), A. Andrei, T. Simion şi G. Burtea.
Cu victoria de astăzi, fetele şi-au crescut şansele de calificare la Turneul Final Valoare al campionatului, însă extrem de important este şi meciul de duminică, programat la ora 12:30, în Sala „Olimpia”, în compania formaţiei de pe locul al treilea, CSM Galaţi.
Tot două meciuri au programate în această săptămână şi junioarele 1 ale clubului, ambele în deplasare şi de la aceeaşi oră, 17:30: mâine la Ştiinţa Bucureşti şi sâmbătă la CSM Bucureşti.