CSM Petrolul Ploieşti a legat trei victorii consecutive în Liga Naţională de Baschet Masculin – Getica 95, după ce a câştigat, în această seară, cu 69-58 (17-14, 18-10, 15-13, 19-21), meciul din Sala „Olimpia” cu SCM Timişoara.
O partidă decisă de agresivitatea defensivelor în special, ce a dus la procentaje modeste în special în tabăra oaspeţilor, care la pauză înscriseseră numai 24 de puncte, contraperformanţă istorică, probabil, pentru bănăţeni. A contat şi oboseala acumulată de trupa lui Dragan Petricevic în ultima vreme, în care a jucat permanent pe două fronturi, dar asta nu ia cu nimic din meritele băieţilor noştri, care au ştiut să profite de slăbiciunile adversarilor.
„Galben-albaştrii” au trecut la conducere încă din debut şi au arătat că au învăţat din greşelile acestui sezon, reuşind să ducă meciul până la capăt fără emoţii, cu trio-ul Brkic-Funderburk-Johnson decisiv prin cele 55 de puncte marcate în total. Codruţ Dinu a contribuit cu 6 puncte, Vlad Negoiţescu a marcat şi el o „triplă” pe final, făcând 67-58 când Timişoara încă mai credea într-o minune, iar jocul, per ansamblu, a arătat din nou bine, ca al unei echipe care ştie, în majoritatea timpului, ce are de făcut.
Lotul echipei noastre în meciul din această seară a fost următorul: V. Brkic (20 puncte, 9 recuperări), K. Funderburk Jr. (18 puncte, 1×3, 8 recuperări, 6 pase decisive), R. Johnson Jr. (17 puncte, 2×3), C. Dinu (6), V. Corpodean (3, 1×3), V. Negoiţescu (3, 1×3), M. Lufile (2), L. Diaconescu, R. Pătraru şi D. Raşoga.
CSM Petrolul Ploieşti se menţine pe poziţia a 5-a a Grupei 11-18, cu şanse doar matematice de a mai urca în ultimele două etape ale Fazei a II-a, şi va juca în runda următoare tot în Sala „Olimpia”, sâmbătă, de la ora 18:00, în compania formaţiei ABC Laguna Bucureşti.
Galerie foto: