Două victorii consecutive au refăcut moralul băieţilor noştri, iar CSM Petrolul Ploieşti este gata să lupte în ultimele trei runde ale Fazei a II-a a Ligii Naţionale de Baschet Masculin – Getica 95 pentru o clasare mai bună în Grupa 11-18! Iar mâine pare să fie testul cel mai dificil, pentru că în „Olimpia” vine formaţia de pe poziţia secundă a clasamentului grupei, SCM Timişoara, cu experimentatul Dragan Petricevic pe banca tehnică!
Programată să înceapă la ora 18:00, întâlnirea găseşte echipa bănăţeană într-o perioadă aglomerată, care i-a afectat inclusiv parcursul din campionat, dovadă înfrângerea suferită în runda anterioară la Focşani, inclusiv pe fondul unor probleme medicale din lot. Oaspeţii noştri s-au concentrat în ultima vreme pe Turneul Final 4 al „Alpe Adria Cup”, desfăşurat marţi şi miercuri la Kapfenberg, iar eforturile lor au fost aproape să-i recompenseze cu trofeul întrecerii europene. Timişoara a disputat două meciuri cu consum mare de energie, câştigând semifinala jucată în compania gazdelor din Austria cu un coş marcat de Grayson cu 3 secunde înainte de final, dar a cedat, apoi, în ultimul act, în urma unei reuşite a polonezilor de la Dabrowa Gornicza venită chiar în ultima secundă de joc!
În ceea ce ne priveşte, „galben-albaştrii” s-au regrupat după despărţirea de antrenorul Mihai Popa şi de jucătorii Kenneth Carpenter şi Shane Henry, iar cuplul Ionuţ Ivan – Nemanja Tomic, plus ultimul sosit, Meshack Lufile, au contribuit la revenirea echipei pe linia de plutire. Pentru întâlnirea de mâine, staff-ul tehnic va miza, foarte probabil, pe acelaşi lot folosit în urmă cu o săptămână, la Târgu Jiu.
Partida va fi arbitrată de o brigadă alcătuită din Laurenţiu Grigoraş (Buzău), Răzvan Opriş (Sibiu) şi Alexandru Nicolae (Bucureşti), iar comisar din partea Federaţiei Române de Baschet va fi Constantin Ioan (Bucureşti).
Accesul publicului este liber.
Meciul va putea fi urmărit „în direct” şi pe contul de youtube al Federaţiei Române de Baschet.