Cu un moral mai bun după prima victorie obţinută în Faza a II-a a Ligii Naţionale de Baschet Masculin, CSM Petrolul Ploieşti merge în acest weekend la Târgu Jiu pentru meciul cu CSM-ul local, contând pentru etapa a 5-a a Grupei 11-18. Programată mâine seară, la ora 18:00, în Sala Polivalentă din Târgu Jiu, partida se vrea a fi o revanşă pentru înfrângerea dramatică suferită pe final de ianuarie în „Olimpia”, scor 88-89, în urma unui coş de „3 puncte” marcat în ultima secundă de Cameron Oluyitan. Băieţii merg în aceeaşi formulă de la victoria cu Galaţiul, plus ultimul sosit, canadiamul Meshack Lufile, în privinţa căruia se fac eforturi pentru a putea debuta în galben-albastru.
Partida de la Târgu Jiu va fi arbitrată de o brigadă alcătuită din Alexandru Ivan (Târgovişte), Narcis Dan (Satu Mare) şi Andrei Răileanu (Focşani), iar comisar din partea Federaţiei Române de Baschet va fi Marius Vlaicu (Târgu Jiu).
Întâlnirea va putea fi urmărită pe contul de youtube FRB TV, accsând următorul link: https://www.youtube.com/watch?v=oWH2AyBcoNQ.
Următorul meci de pe teren propriu, cel cu SCM Timişoara, va avea loc duminică, 17 martie, fiind decalat cu o zi din cauza participării formaţiei bănăţene la Turneul Final 4 al „Alpe Adria Cup”, programat în zilele de 12 şi 13 martie, la Kapfenberg (Austria).