Bogdan Popa şi Codruţ Dinu se pregătesc, la Cluj-Napoca, pentru debutul echipei naţionale de baschet masculin a României în pre-calificările Cupei Mondiale din 2027, „tricolorii” urmând să joace, mâine seară, de la ora 19:00, în „BTArena”, cu naţionala Luxemburgului. Va fi primul meci al noului selecţioner, Mihai Silvăşan – care-l are în staff şi pe Mihai Popa -, dar şi o oportunitate pentru Codruţ Dinu de a debuta, la nici 17 ani (îi va împlini pe 26 februarie), în echipa naţională de seniori a României! Asta, în primul rând, dacă va figura în lotul de 12 pentru meci, staff-ul „tricolor” convocând la Cluj-Napoca un lot lărgit de 16 sportivi, însă, şi de nu va fi aşa, experienţa participării în premieră la o acţiune a seniorilor îl va ajuta, cu siguranţă, foarte mult în carieră.
Dacă Bogdan Popa este un obişnuit al „naţionalelor” României, el jucând 35 de meciuri oficiale la tineret, cu medii de 7.6 puncte şi 4.4 recuperări, şi alte 23 la seniori, cu medii de 5.5 puncte şi 2.2 recuperări, în schimb, Codruţ vine după experienţa de la „U16” din vara trecută, când a condus România spre locul al 4-lea la FIBA U16 European Championship, Division B, de la Piteşti (4-13 august), El a fost MVP-ul echipei noastre şi inclus în „best 5” al competiţiei şi a încheiat acel turneu cu medii de 19.1 puncte, 6.1 recuperări şi 4.7 pase decisive în 7 meciuri disputate, fiind cel mai bun jucător al „tricolorilor” la capitolele puncte/meci, pase decisive/meci şi eficienţă (medie de 16.6).
Lotul de 16 jucători convocat de noul staff al „tricolorilor” pentru partida cu Luxemburg este următorul: Lucas Tohătan (CSO Voluntari), Patrick Richard (U-BT Cluj-Napoca), Tudor Șomăcescu (Rapid București), Codruț Dinu (CSM Petrolul Ploiești), Tudor Fometescu (FC Argeș), Mihai Măciucă (U-BT Cluj-Napoca), Nandor Kuti (BC CSU Sibiu), Dragoș Diculescu (Hamar – Islanda), Amedeo Casale (SCM U Craiova), Bogdan Nicolescu (CSM CSU Oradea), Tudor Gîrbea (Rapid București), Ștefan Grasu (Dinamo București), Bogdan Popa (CSM Petrolul Ploiești), Emanuel Cățe (U-BT Cluj-Napoca), Rareș Uță (BC CSU Sibiu) şi Alexandru Olah (CSO Voluntari).
România face parte din Grupa B preliminară, alături de Luxemburg şi Norvegia şi dispută un singur meci în această primăvară, cele două adversare urmând să se întâlnească, duminică, în etapa a 2-a, în Luxemburg. În toamnă, „tricolorii” vor juca o dublă în noiembrie, în Norvegia (21 noiembrie) şi Luxemburg (24 noiembrie).
În această fază preliminară sunt 3 grupe, una de 4, celelalte două de câte 3 echipe, iar cele mai bune 4 (câştigătoarele celor 3 grupe plus cea mai bună formaţie de pe poziţia secundă) vor merge în Faza secundă a calificărilor.
Confruntarea dintre România și Luxemburg va începe mâine la ora 19:00 şi va putea fi urmărită pe Digi Sport 3, Prima Sport 3 și pe canalul de YouTube FIBA – The Basketball Channel.