Primul meci a fost cel jucat vineri seară de echipa de juniori 3 pe terenul celor de la CS Brazi şi încheiat cu o înfrângere ce a cam risipit şansele băieţilor noştri de a merge în Faza Grupelor Speranţă. Gazdele s-au impus cu 33-17 (18-3) la capătul unei partide în care prima repriză a fost „de uitat” pentru CSM Ploieşti. Gabriela Enache a folosit următorii jucători: Ş. Călin, G. Mişcă, T. Stan – R. Zamfir (6 goluri), I. Dănac (2), D. Gheorghe (2), Ed. Romee (2), D. Nedelescu (2), Al. Stoica (2), D. Lazăr (1), D. Bondăreţ, M. Dăncescu, D. Săcuiu, M. Pandele, R. Florescu şi S. Lazăr. Urmează, în ultima etapă a acestei faze, meciul de duminică, de pe teren propriu, cu ultima clasată, ACS Academia Junior A, însă chiar şi cu o victorie se poate ajunge, în cel mai bun caz, la egalitate cu formaţia de pe locul al 4-lea, CS Orăşenesc Mizil, care are, însă, avantaj la confruntările directe: 31-31 şi 23-31.
Prima victorie a weekendului a venit din partea juniorilor 2, care s-au impus, ieri, la prânz, la CS Brazi, cu scorul de 35-23 (16-11)! Un meci echilibrat până aproape de pauză, dar decis de „sprintul” făcut de CSM Ploieşti în ultimele minute ale primei reprize, în care s-au desprins de la 11-11 la 16-11! Ramona Ştefan a mizat pe următorul lot de jucători: A. Pop, A. Manolache – Al. Popescu (8 goluri), V. Muraşcu (8), G. Roşu (5), M. Costache (4), M. Sbîrnău (3), N. Milea (2), M. Duţă (2), L. Constantin (2), I. Pîrvu (1), Ed. Romee, D. Sîrbu, Oct. Bucur, A. Grigore şi I. Marin. În ultima etapă a acestei faze a campionatului, CSM Ploieşti va juca, pe teren propriu, cu ultima clasată, CSŞ Târgovişte, meciul fiind programat sâmbătă, 9 martie.
Tot ieri am consemnat şi cea de-a 15 victorie consecutivă a junioarelor 3 în această fază a campionatului, elevele lui Leonard Cristescu reuşind să câştige cu 50-26 (28-10) meciul de pe teren propriu cu CSM Râmnicu Sărat, disputat la Brazi. Tehnicianul echipei noastre a rulat următorul lot: B. Biota, D. Ioaniţiu – M. Andronache (14 goluri), A. Filip (6), S. Curcan (6), B. Brînzaru (4), A. Dorobăţ (4), A. Bratu (4), I. Dudu (4), D. Ionescu (3), A. Georgescu (3), D. Marin (1), A. Alecu (1), A. Dincă, S. Oprea şi D. Constantinescu. A fost ultima etapă din Seria D, însă fetele noastre mai au de jucat, marţi, de la ora 12:00, restanţa din deplasare cu… CSM Râmnicu Sărat, partida fiind amânată în luna noiembrie din cauza drumurilor înzăpezite.
Şi seria bună a continuat astăzi cu victoria obţinută de echipa de junioare 2 în derbiul local cu CS Activ Prahova Ploieşti, desfăşurat în Sala „Tel George Junior”. Fetele pregătite de Cristi Roşu şi Geta Opincariu s-au impus cu 51-42 (25-22) într-un meci important pentru parcursul ulterior din Grupele Valoare (în care cele două formaţii vor merge împreună), după o confruntare în care au condus permanent la 3-4 goluri şi s-au desprins decisiv în ultimele minute. Stafful nostru a mizat pe următorul lot de jucătoare: D. Stan, C. Toma, B. Vesel – A. Popescu (16 goluri), Al. Nicolae (10), D. Roşu (9), R. Geangu (4), M. Ioniţă (4), D. Gheorghe (3), E. Petrescu (2), B. Pîrvulescu (2), A. Stoica (1), A. Andrei, T. Simion, A. Condeescu şi S. Stroe. Ultima etapă a acestei faze este programată duminică, 10 martie, CSM Ploieşti urmând să joace atunci pe teren propriu cu CSO Tricolorul Breaza.
Weekend-ul s-a închis cu o remiză înregistrată în meciul juniorilor 1, 33-33 (18-15) la Concordia Chiajna, punctul pierdut (sau câştigat, ţinând cont că băieţii noştri au egalat în ultimele secunde, prin Alex Popescu) putând să se dovedească important în Grupele Valoare, în care cele două formaţii merg laolaltă cu TEC Bucureşti.
Ramona Ştefan a folosit astăzi următorii jucători: D. Ştefan, A. Manolache – M. Ion Iliescu (8 goluri), L. Vasile (6), D. Constantin (4), B. Bondarenco (3), M. Sîrbu (3), Al. Popescu (2), G. Roşu (2), A. Leu (2), A. Muşoiu (2), L. Preotu (1), V. Băncilă, Şt. Vîlcu, A. Năstase şi I. Stănescu.
CSM Ploieşti va merge în Grupa Valoare 2 cu 4 puncte (o victorie şi o remiză cu Concordia Chiajna şi un rezultat de egalitate cu TEC Bucureşti) şi le va întâlni pe CS Viitorul Piteşti, CSŞ Craiova şi, foarte probabil, LPS Târgu Jiu, meciurile urmând să înceapă în luna martie.
Galerie foto, Junioare 2, Activ Ploieşti – CSM Ploieşti: