CSM Petrolul Ploieşti şi sportivul Kenneth Anthony Carpenter au ajuns la un acord privind rezilierea pe cale amiabilă a contractului, din motive de ordin medical. Baschetbalistul american în vârstă de 27 de ani s-a confruntat cu probleme medicale pe parcursul jocului de la Craiova, din 20 ianuarie, iar numeroasele investigaţii la care a fost supus ulterior au dus, din păcate, la concluzia că nu mai poate evolua în acest sezon.
Kenneth a jucat pentru echipa noastră în 16 meciuri din Liga Naţională, cu medii de 10.9 puncte, 2.8 recuperări şi 2.5 pase decisive în 23:10 minute/meci, şi în două partide din Cupa României, cu medii de 5 puncte, 2 recuperări şi o pasă decisivă, în 16:14 minute/meci.
Thank you, KC!