Doar două meciuri jucate în acest weekend de echipele de handbal juniori ale CSM Ploieşti, ambele importante în perspectiva Grupelor Valoare şi, din fericire, ambele câştigate de băieţi!
Ieri, la prânz, juniorii 2 (foto) au susţinut unul dintre derbiurile judeţene ale Seriei D, în compania Tricolorului Breaza, şi au reuşit să se impună clar, cu 38-28 (25-15), la capătul unei partide în care s-au desprins rapid. Au condus cu 6-1 (minutul 7), apoi scorul s-a strâns puţin, 9-7 (minutul 13) şi 11-8 (minutul 14), după care a urmat o serie de 6 goluri ploieştene consecutive şi lucrurile au devenit simple! Punctele sunt importante în perspectiva Grupelor Valoare ale campionatului, în care merg primele trei clasate din fiecare serie geografică, implicit şi Tricolorul, de pe poziţia a 3-a a clasamentului grupei.
Ramona Ştefan a folosit următorul lot de jucători: A. Pop, A. Manolache – A. Grigore (6), M. Costache (6), Al. Popescu (5), L. Constantin (4), G. Roşu (4), M. Sbîrnău (3), I. Pîrvu (3), Vl. Muraşcu (2), A. Ciobanu (1), Şt. Răducanu (1), N. Milea (1), M. Duţă (1), I. Marin (1) şi Oct. Bucur. Băieţii noştri ocupă locul al 2-lea în ierarhia Seriei D, cu 9 victorii şi o înfrângere, iar în etapa următoare vor juca sâmbătă, tot la Brazi, în compania gazdelor de la CS, de data aceasta din postura de oaspeţi.
Astăzi, tot la Brazi, juniorii 1 au avut parte de un meci similar, cu posibilă miză în perspectiva Grupelor Valoare ale campionatului, adversara CSŞ Steaua Bucureşti având şansa ei de a prinde podiumul Seriei C şi a merge, alături de TEC Bucureşti şi de băieţii noştri, între cele mai bune echipe ale competiţiei. CSM Ploieşti a câştigat cu 36-33 (16-15) un meci în care s-a desprins decisiv după pauză, ajungând să conducă, spre final, inclusiv la 8 goluri diferenţă (33-25, 34-26 sau 35-27). Ramona Ştefan a mizat astăzi pe următorii jucători: D. Ştefan, A. Pop – M. Ion Iliescu (10 goluri), L. Vasile (5 goluri), G. Roşu (5), M. Sîrbu (4), D. Constantin (4), I. Stănescu (3), A. Muşoiu (2), A. Leu (1), B. Bondarenco (1), Al. Popescu (1), L. Preotu, V. Băncilă, Şt. Vâlcu şi A. Năstase.
Urmează, duminică, în ultima etapă a Grupelor Geografice, o nouă deplasare cu miză, la Concordia Chiajna, formaţie care luptă de la distanţă cu Steaua pentru ultimul loc ce duce în Grupele Valoare.
Dintre celelalte formaţii de juniori ale clubului care au avut liber în acest weekend, trei revin în competiţie săptămâna următoare, astfel:
Junioare 3
Miercuri, 14 februarie, Seria D, Etapa a 17-a
CSO Mizil – CSM Ploieşti
Sâmbătă, 17 februarie, Seria D, Etapa a 18-a
CSM Ploieşti – CSM Râmnicu Sărat
Juniori 3
Vineri, 16 februarie, Ora 18:00, Seria D, Etapa a 13-a
CS Brazi – CSM Ploieşti
Junioare 2
Duminică, 18 februarie, Seria B, Etapa a 13-a
CS Activ Prahova Ploieşti – CSM Ploieşti