CSM Petrolul Ploieşti deschide mâine seară etapa a 10 a Ligii Naţionale de Baschet Masculin Getica 95, prima a returului Fazei I, urmând să o întâlnească începând cu ora 17:30, în Sala Sporturilor Olimpia, pe FC Argeş Piteşti.
Chiar dacă suntem la jumătatea primei părţi a campionatului, şi această întâlnire se încadrează în categoria celor extrem de importante în lupta pentru clasarea între primele cinci formaţii ale Conferinţei B, orice victorie putându-se dovedi decisivă în evitarea locurilor care vor duce în play-out. Va fi, însă, una dintre partidele dificile ale sezonului, pentru că Argeşul a impresionat în acest tur prin parcursul avut, concretizat în 7 victorii şi o singură înfrângere, însă meciul din tur, disputat în septembrie, a arătat că putem fi la nivelul adversarilor. A fost atunci 78-75, însă CSM Petrolul a condus chiar şi la 17 puncte diferenţă, iar în secundele de final a avut, la 76-75 pentru gazde, atacul ce ne putea aduce victoria, ratat însă.
„Întâlnim una dintre cele mai în formă echipe din grupa noastră, aşa cum o arată şi rezultatele, dovadă că FC Argeş a încheiat turul la fel ca Oradea, cu 7/1. Au calitate individuală şi practică un joc în viteză, fiind foarte buni pe tranziţie, însă şi noi avem atuurile noastre în această partidă. Sperăm să ne luăm revanşa după meciul tur, pe care l-am controlat în bună măsură, şi să reuşim de data aceasta să ducem efortul până la capăt, pentru că şi în meciul cu Craiova, deşi am făcut cel mai bun joc defensiv din acest sezon, nu am reuşit să obţinem victoria. Iar pentru asta trebuie să ne îmbunătăţim procentajele pe faza de atac, un capitol la care am stat foarte rău vinerea trecută. Jucăm în faţa propriilor suporteri şi sperăm să ne fie din nou alături, iar energia lor să ne ajute să le facem o bucurie!”, a declarat antrenorul principal al echipei noastre, Mihai Popa.
Meciul va fi arbitrat de o brigadă alcătuită din Alexandru Olaru, Alexandra Stan şi Michael Nicoară (toţi din Bucureşti), iar comisar din partea Federaţiei Române de Baschet va fi Cătălin Burlacu.
Partida va fi transmisă „în direct” de Digisport 2 şi PrimaSport 5, dar poate fi urmărită şi pe contul de youtube al Federaţiei Române de Baschet, accesând acest link.
Accesul publicului este liber, aşa că vă aşteptăm la sală pentru a fi alături de băieţii noştri!