La aproape o lună de la precedentele partide oficiale, campionii sezonului trecut la „U14” au revenit în acest weekend pe parchet pentru partidele tur ale Fazei secunde a campionatului „U15”, jucând la Piteşti în cadrul Grupei 2, alături de ACS Vikings Basketball Iaşi, ACS Primo Mega Ball Piteşti şi ACS Zeiden Hoops Braşov.
Cum era de aşteptat, băieţii antrenaţi de Ionuţ Ivan şi Cristi Trandafir nu au avut probleme în a câştiga toate cele trei întâlniri susţinute ieri şi astăzi, rezultatele scutindu-ne de prea multe comentarii:
ACS Vikings Basketball Iaşi – CSM Petrolul Ploieşti 52-125
CSM Petrolul Ploieşti – ACS Primo Mega Ball Piteşti 100-29
ACS Zeiden Hoops Braşov – CSM Petrolul Ploieşti 32-74
Lotul de jucători pe care Ionuţ Ivan şi Cristi Trandafir au mizat în turneul de la Piteşti a fost următorul: Vlad Borcan, Ciprian Coniac, Teodor Mihalea, Tudor Mihalea, Andrei Nicolae, Rareş Tudorie, Ştefan Dobre, Darius Coman, Andrei Marcu, David Ilie şi Alexandru Petre.
Turneul al 4-lea al sezonului, totodată al doilea al Fazei secunde, în care se vor juca meciurile retur ale acestui weekend, este programat în perioada 21-22 decembrie. Apoi, primele două clasate se vor califica pentru Faza Semifinală, în care se formează, conform regulamentului FRB, minim două grupe de 6 echipe, în sistem tur, cu date de disputare 20-21 ianuarie 2024 (Turneul 1) şi 17-18 februarie 2024 (Turneul 2). Primele patru clasate în cele două grupe ale Fazei semifinale se califică pentru Turneul Final A, în care se joacă în două grupe de 4, iar primele două formaţii merg în semifinale, care se dispută încrucişat. Turneul Final al sezonului 2023-2024 este programat în perioada 28 februarie – 3 martie 2024.