O nouă reuniune hipică oficială a avut loc, în această dimineaţă, pe Hipodromul Ploieşti, CSM Ploieşti, prin Complex Hipodrom, organizând evenimentul cu sprijinul sponsorului Sultan România şi al partenerilor de la Federaţia Hipică Română.
A fost un eveniment cu cinci curse de trap şi una de galop, principalele repere ale zilei fiind Premiul „CSM Ploieşti” la trap – alergare din Categoria Gold ce a reprezentat Criteriul de viteză al sezonului, şi Premiul „Cupa Federaţiei” la galop, cursă dedicată cailor din rasa Pursânge Arab şi organizată în parteneriat cu Federaţia Hipică Română.
Cursa viteziştilor a fost, de altfel, cea care a deschis reuniunea, câştigătoare clară fiind iapa Brigitta Gold BD, condusă de Gheorghe Marciu şi avându-l drept proprietar pe Marian Manea. Clasaţi au fost New Jersey (driver Ionuţ Dumitru, proprietar Manox Therm) şi Nelson (driver Adrian Marciu, proprietar Marian Manea).
Mult mai echilibrată a fost, în schimb, cursa de galop dotată cu Premiul „Cupa Federaţiei”, în care a fost nevoie de studierea fotofinişului pentru a se stabili învingătoarea: Hermes D’Etiolles (jocheu Arif Asenov), urmată de Got De Lagarge (jocheu Svelta Mihaleva) şi Billi Ali Izi (jocheu Dobrin Gancev).
Celelalte curse ale zilei au fost câştigate de Vento Sti (driver şi proprietar Ionuţ Dumitru) – Premiul „Forza de Sultan”, Wicked From Heaven (driver Adrian Marciu, proprietar Mihai Terecoasă) – Premiul „Sultan”, Nelma (driver Gabriel Slate, proprietar Animal Farm Prod SRL) – Premiul „Valoare de Sultan”) şi Kinio Des Etangs (driver Adrian Marciu, proprietar Iulian Şerban) – Premiul „Din respect de Sultan”.
Festivitatea de premiere a curselor de trap a fost oficiată de reprezentanţii Sultan România, Roxana Bîrsan şi Vlad Tarboiu, iar cea a cursei de galop de către Viorel Dabija.
Altfel, ca de obicei, cei mai mici dintre spectatori au avut amenajat un „fun corner” unde s-au putut juca sub atenta supraveghere a angajaţilor Complexului Hipodrom.
Partenerii reuniunii hipice de astăzi au fost: Sultan România (Sahprod Meteor),Federaţia Hipică Română, Radio Prahova, Centrul de echitaţie „Luna Horse”, Filarmonica „Paul Constantinescu”, Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşt şi Info Ploieşti City.
Ultima reuniune hipică a sezonului de trap 2023 este programată duminică, 26 noiembrie, atunci când este programat să se desfăşoare Premiul „Marii Uniri”.
Galerie foto:
Rezultatele oficiale ale reuniunii:
Raport arbitraj: