Sala Sporturilor Olimpia va găzdui, în acest weekend, Campionatul Naţional de Gimnastică Ritmică pentru Junioare IV şi Cupa României la Gimnastică Ritmică, întreceri la care CSM Ploieşti va fi reprezentat de două sportive.
Clasată pe locul al 4-lea la individual compus – categoria senioare, în cadrul Campionatului Naţional desfăşurat în urmă cu trei săptămâni în Sala Polivalentă din Bucureşti, Sabina Enache va reprezenta clubul la Cupa României de duminică. Concursul va începe la ora 10:00 şi este rezervat celor mai bune şase sportive ale fiecărei categorii de vârstă (senioare, junioare 13-15 ani, junioare II, junioare III şi junioare IV), conform rezultatelor de la „naţionale”.
Mâine, începând cu ora 14:30, are loc Campionatul Naţional de Gimnastică Ritmică pentru Junioare IV, competiţie în cadrul căreia eleva Simonei Puiu, Teodora Avramescu, va concura la categoria de vârstă „8 ani” încercând să obţină o medalie sau o clasare care să-i asigure prezenţa şi la Cupa României de duminică.
Cele două competiţii sunt organizate de Federaţia Română de Gimnastică Ritmică, în parteneriat cu Agenţia Naţională pentru Sport şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi cu sprijinul sponsorilor Supermarket La Cocoş, MRS Residence, BES România, Criando, D-Toys, ROOVI, Editura EDU şi Leontina Toncu Cirulli. Partener media este Observatorul Prahovean.