Component al echipei de handbal juniori 2 a CSM Ploieşti Alexandru Popescu a fost convocat din nou la o acţiune a lotului naţional de cadeţi al României, el urmând să se prezinte mâine la Vaslui sub comanda antrenorului Ionuţ Tiţa.
„Tricolorii” au programat un stagiu centralizat până pe data de 31 octombrie, după care un lot de 16 jucători va face deplasarea la un Turneu Internaţional în Republica Moldova.
În vârstă de 15 ani (este născut pe 26.06.2008), Alex Popescu evoluează pe postul de inter stânga şi este pregătit la club de Ramona Ştefan.
El se află la a treia convocare sub „tricolor” după cea din urmă cu un an, pentru acţiunea de la Drobeta Turnu Severin, şi cea din luna aprilie a acestui an, de la Ploieşti, finalizată cu participarea la Turneul Internaţional de la Praga.