O nouă reuniune hipică oficială a avut loc, în această dimineaţă, pe Hipodromul Ploieşti, CSM Ploieşti, prin Complex Hipodrom, organizând evenimentul cu sprijinul partenerilor de la Sultan România.
A fost un eveniment cu patru curse de trap şi una de calificare de galop în program, principala întrecere fiind Premiul Agriculturii, care a şi închis, de altfel, ziua hipică. Desfăşurată la ora 11:30, cursa vedetă a zilei a fost câştigată de iapa Brigitta Gold BD (driver Gheorghe Marciu, proprietar Marian Manea), care a fost urmată de New Jersey (driver Ion Costeanu, proprietar Manox Therm) şi Nelson (driver Adrian Marciu, proprietar Marian Manea).
Celelalte curse ale zilei au fost câştigate de Rubino (driver Ion Costeanu, proprietar Manox Therm) – Premiul Sultan, Zenobia K (driver şi proprietar Ionuţ Dumitru) – Premiul „Din respect pentru Sultan) şi Wicked From Heaven (driver Marga Niţă, proprietar Mihai Terecoasă) – Premiul „Forza de Sultan).
Festivitatea de premiere a curselor a fost oficiată de reprezentanţii Sultan România, Roxana Bîrsan şi Vlad Tarboiu.
Cursa de calificare de galop a fost un succes, iapa Bettina (jocheu Vasile Manea) reuşind să obţină timpul necesar pentru participarea în întrecerile oficiale ce vor urma.
Altfel, ca de obicei, cei mai mici dintre spectatori au avut amenajat un „fun corner” unde s-au putut juca sub atenta supraveghere a angajaţilor Complexului Hipodrom.
Partenerii reuniunii hipice de astăzi au fost: Sultan România (Sahprod Meteor), Jockey Club Român, Radio Prahova, Centrul de echitaţie „Luna Horse”, Filarmonica „Paul Constantinescu”, Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşt şi Info Ploieşti City.
Următoarea reuniuniune hipică este programată duminică, 15 octombrie, atunci când se va ţine Premiul „Regele Carol I” – Premiul cailor de 3 ani.
Galerie foto:
Rezultatele oficiale ale reuniunii: