Prima reuniune hipică oficială a toamnei a adus în tribunele Complexului Hipodrom aproape 1000 de spectatori atraşi de un eveniment ce a avut şase curse în program, cu Premiul cailor de 3 ani „Regele Ferdinand”, Premiul „Mircea Ştefănescu” – ambele de trap şi cursa de galop dotată cu Premiul „Constantin Gheorghe Costa-Foru” principale repere ale zilei!
Prima dintre cele trei curse de atracţie a fost Premiul „Mircea Ştefănescu”, în care au avut drept de participare numai driverii cu cel puţin un succes în acest an. Victoria i-a revenit armăsarului Wicked From Heaven (proprietar Mihai Terecoasă), avându-l în sulky pe Adrian Marciu. Festivitatea de premiere a fost oficiată de nepotul fostului mare driver, Lector Universitar Dr. Filip-Lucian Iorga, membru al Jockey Club Român.
A urmat principalul eveniment de trap al reuniunii, Premiul cailor de 3 ani „Regele Ferdinand”, în care a avut câştig de cauză acelaşi driver, Adrian Marciu, de data aceasta cu Kinio Des Etangs (proprietar Marian Manea). Festivitatea de premiere a fost efectuată de campionul european de box pentru tineret, sportivul de la CSM Ploieşti, Fabian Stroe.
Cursa de galop dotată cu Premiul „Constantin Gheorghe Costa-Foru” a fost, la rându-i, extrem de spectaculoasă, iapa Bay Watching (proprietar Alexia Cosmina Matei), cu Mustafa Mehmed jocheu, reuşind să se impună destul de clar în faţa următorului clasat, armăsarul Khairan (jocheu Bagoly Szabolcs)! Festivitatea de premiere a fost oficiată de doamna Yvette Fulicea, descendent al familiei lui Constantin Gheorghe Costa-Foru şi de reprezentanţii Jockey Club Român, Răsvan Cernat şi Tudor Roşca.
În celelalte curse ale zilei s-au impus Indigo (driver Cristian Slate, proprietar Tiberiu Barbu) – Premiul Supermarket La Cocoş, şi Nelson (driver Adrian Marciu, proprietar Marian Manea) – Premiul „Jockey Club”.
Altfel, ca de obicei, cei mai mici dintre spectatori s-au putut plimba gratuit cu calul Mokka, având, totodată, amenajat un „fun corner” unde s-au putut juca sub sub atenta supraveghere a angajaţilor Complexului Hipodrom.
Partenerii reuniunii hipice de astăzi au fost: Supermarket La Cocoş, Jockey Club Român, Radio Prahova, Centrul de echitaţie „Luna Horse”, Filarmonica „Paul Constantinescu”, Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşt şi Info Ploieşti City.
Următoarea reuniuniune hipică este programată duminică, 17 septembrie, atunci când se va ţine Premiul „Arcul de Triumf”.
Galerie foto:
Rezultatele oficiale ale reuniunii:
Proces verbal al comisiei de arbitraj: