La mai puţin de două săptămâni de la primul antrenament efectuat în formulă completă, CSM Petrolul Ploieşti a disputat, în această seară, primul amical al verii, cedând în fieful Rapidului cu scorul de 93-76 (21-25, 20-15, 23-22, 29-14). Cu 7 jucători noi în lotul de 13 rulat în confruntarea din Giuleşti, staff-ul tehnic condus de Mihai Popa a vizat în special consolidarea relaţiilor de joc şi crearea unei prime imagini asupra potenţialului echipei în noua formulă.
Iar ceea ce s-a văzut în primele trei sferturi ale întâlnirii, în care s-a mizat în bună măsură pe jucătorii de bază, cu experienţă în principiu, a avut darul să bucure, echipa mergând „cap la cap” cu o formaţie a Rapidului aflată la al doilea test al acestei perioade. În ultimele zece minute ale jocului, Mihai Popa a rulat tot lotul deplasat în Capitală, singurul nefolosit fiind tânărul Tudor Pîrvu, uşor accidentat.
Pentru CSM Petrolul Ploieşti au jucat în această seară: Funderburk Jr (23 puncte, 4×3), Brkic (14), R. Johnson (12), Henry (6 puncte, 9 recuperări), Carpenter (5, 1×3), C. Dinu (5, 1×3), B. Popa (5, 1×3), V. Corpodean (2), G. Angelian (2), P. Voiculescu (2), L. Diaconescu, Negoiţescu şi R. Pătraru.
„A fost un prim meci amical din seria de şase a acestei perioade în care încercăm să găsim rolul fiecărui jucător în noua echipă construită în această vară. Nu ne-a interesat prea mult rezultatul, ne-a plăcut ce am văzut în primele trei sferturi, în care scorul a fost strâns în permanenţă, şi rămânem la ideea că în special în primele teste obiectivul este acela de a găsi cele mai bune formule de joc, ţinând cont şi de regulamentul care ne obligă să folosim permanent doi jucători români”, a declarat managerul secţiei de baschet a clubului, Ionuţ Ivan.
Următorul meci de verificare este programat vineri seară, de la ora 18:00, în Sala Sporturilor Olimpia, în compania celor de la CSO Voluntari.
Galerie foto: