După două săptămâni de antrenamente, echipa de baschet seniori a CSM Petrolul Ploieşti începe seria meciurilor de verificare, următoarele opt zile aducând trei partide amicale pentru băieţii pregătiţi de Mihai Popa!
Vor fi două jocuri în deplasare, la Rapid (mâine, ora 18:00) şi Laguna (sâmbăta viitoare, ora 18:00), şi un prim meci în Sala Sporturilor Olimpia, vineri, cu CSO Voluntari, de la ora 18:00, în care staff-ul echipei noastre va putea face primele reglaje în condiţii de joc şi adversitate sporită.
Apoi, în săptămâna premergătoare debutului oficial al sezonului (programat cu prilejul primei faze a Cupei României – 15-17 septembrie, la Craiova), echipa noastră va susţine alte trei partide, toate în Sala „Olimpia” de data aceasta, în compania formaţiilor CSM Galaţi şi CSM Focşani. Iniţial, era stabilit un turneu „în trei”, în care să se joace „fiecare cu fiecare”, dar cum cele două echipe vizitatoare se vor întâlni o săptămână mai târziu în Cupa României, antrenorii lor au preferat să evite un meci direct.
Drept urmare, CSM Petrolul Ploieşti va juca întâi o „dublă” cu CSM Galaţi, joi, 7 septembrie, de la ora 18:00 şi vineri, 8 septembrie, de la ora 13:00, apoi un meci cu CSM Focşani, sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 18:00. Acest ultim test va fi precedat, de la ora 16:00, de un joc de verificare disputat de echipele „U17” ale celor două cluburi.