Echipa naţională de baschet feminin „U18” a României şi-a încheiat, ieri, participarea la FIBA U18 Women’s European Championship, Division B, de la Sofia, ocupând poziţia a 17-a. Cu un staff tehnic în care CSM Ploieşti a fost reprezentat de Loredana Munteanu (antrenor principal), Ionuţ Ivan (antrenor asistent) şi Robert Munteanu (preparator fizic), „tricolorele” nu au avut parcursul dorit, reuşind să câştige o singură partidă dintre cele 7 disputate în Bulgaria.
Din lotul României au făcut parte şi două sportive ale CSM Ploieşti, Agnes Zane şi Karina Munteanu, ale căror performanţe au fost următoarele:
– Agnes Zane a avut medii de 5.9 puncte, 4.9 recuperări şi 1.1 pase decisive în 18.3 minute jucate pe meci şi a fost o dată cea mai bună marcatoare a echipei noastre (15 puncte cu Ucraina), iar de trei ori cea mai bună recuperatoare (10 cu Ucraina, 6 cu Estonia şi 9 cu Austria);
– Karina Munteanu a avut medii de 3.4 puncte, 2.7 recuperări şi 0.4 pase decisive în 13.2 minute jucate în medie pe meci.
Rezultatele echipei României au fost următoarele:
Grupa C preliminară
România – Austria 61-68
Luxemburg – România 92-82, după prelungiri
Grecia – România 69-54
Grupa F – Zona 9-18
România – Suedia 65-78
Estonia – România 70-35
Ucraina – România 66-63, după prelungiri
Meci de clasament locurile 17-18
Norvegia – România 67-80
Galerie foto: