Echipa de handbal junioare 4 a CSM Ploieşti va lupta, mâine, pentru titlul de campioană naţională după ce a reuşit să câştige toate cele şase partide disputate până acum la Turneul Final de la Suceava. Fetele pregătite de Leonard Cristescu au obţinut, miercuri şi joi, trei victorii în Grupa B preliminară, apoi s-au impus, ieri, şi în cele două meciuri din Grupa Principală 1, pentru ca, astăzi, în prima semifinală a campionatului, să treacă de ocupanta poziţiei secunde în Grupa Principală 2, ACS Szejke Odorheiul Secuiesc, cu 26-18 (17-10).
În finala de mâine, programată la ora 13:30, fetele noastre o vor întâlni pe CSM Bucureşti, care a trecut de LPS Suceava cu 25-23 (11-9, 21-21), după executarea loviturilor de departajare.
Lotul de jucătoare pe care Leonard Cristescu mizează la Suceava este următorul: Daria Maria Ioaniţiu, Bianca Vesel, Giulia Toacă (portari); Bianca Marin, Daria Ionescu, Ana Maria Filip, Ana Miruna Ioniţă, Sara Curcan, Alexia Bratu, Carina Ştefania David, Bianca Brînzaru, Diana Constantinescu, Daria Marin, Sabina Oprea, Alisia Alecu, Corina Dinu, Miruna Andronache şi Cosmina Nedelcu (jucătoare de câmp).
Parcursul fetelor noastre până la marea finală de mâine a fost următorul:
Grupa Preliminară B
CSM Ploieşti – ACS Lucian Bute Galaţi 29-22 (14-9)
CSM Ploieşti: D. Ioaniţiu, B. Vesel – B. Brînzaru (9 goluri), S. Curcan (8), M. Andronache (5), D. Marin (3), A. Filip (2), A. Alecu (2), B. Marin, D. Ionescu, A. Ioniţă, A. Bratu, C. David, D. Constantinescu, S. Oprea şi C. Nedelcu.
Jucătoarea meciului pentru CSM Ploieşti: Miruna Andronache.
CSM Ploieşti – ACS OK Sport Oneşti 33-25 (18-11)
CSM Ploieşti: D. Ioaniţiu, B. Vesel – B. Brînzaru (9 goluri), S. Curcan (7), M. Andronache (6), D. Marin (5), A. Filip (2), A. Alecu (2), A. Ioniţă (1), C. David (1), B. Marin, D. Ionescu, A. Bratu, D. Constantinescu, S. Oprea şi C. Nedelcu.
Jucătoarea meciului pentru CSM Ploieşti: Sara Curcan.
CSM Ploieşti – CSŞ 2 Bucureşti 34-24 (18-8)
CSM Ploieşti: D. Ioaniţiu, B. Vesel – B. Brînzaru (8 goluri), M. Andronache (6), S. Curcan (5), A. Filip (4), A. Bratu (2), C. David (2), D. Constantinescu (2), D. Marin (2), A. Alecu (2), S. Oprea (1), B. Marin, D. Ionescu, C. Dinu şi C. Nedelcu.
Jucătoarea meciului pentru CSM Ploieşti: Bianca Brînzaru.
Grupa Principală 1
CSM Ploieşti – Sporting Ghimbav 23-17 (12-7)
CSM Ploieşti: D. Ioaniţiu, B. Vesel – B. Brînzaru (11 goluri), A. Filip (5), S. Curcan (4), M. Andronache (3), B. Marin, D. Ionescu, A. Ioniţă, D. Marin, A. Bratu, C. David, D. Constantinescu, S. Oprea, A. Alecu şi C. Nedelcu.
Jucătoarea meciului pentru CSM Ploieşti: Bianca Maria Vesel.
CSM Ploieşti – LPS Suceava 26-18 (16-11)
CSM Ploieşti: D. Ioaniţiu, B. Vesel – B. Brînzaru (12 goluri), S. Curcan (6), A. Filip (5), D. Marin (2), M. Andronache (1), B. Marin, D. Ionescu, A. Ioniţă, A. Bratu, C. David, D. Constantinescu, S. Oprea, A. Alecu şi C. Nedelcu.
Jucătoarea meciului pentru CSM Ploieşti: Ana Maria Filip.
Semifinala
CSM Ploieşti – ACS Szejke Odorheiul Secuiesc 26-18 (17-10)
CSM Ploieşti: D. Ioaniţiu, B. Vesel – B. Brînzaru (13 goluri), M. Andronache (5), S. Curcan (2), A. Alecu (2), D. Constantinescu (2), A. Filip (1), D. Marin (1), C. Nedelcu (1), D. Ionescu, B. Marin, A. Ioniţă, A. Bratu, C. David şi S. Oprea.
Jucătoarea meciului pentru CSM Ploieşti: Daria Ioaniţiu.