După performanţele realizate ieri la Campionatul Naţional de Full-Kempo de la Bucureşti, sportivii secţiei de kempo a CSM Ploieşti au dat… o fugă la Chişinău, pentru a participa, astăzi, la Cupa Internaţională a Municipiului Chişinău la luptă corp la corp, competiţie organizată de Federaţia de Lupte Universale din Republica Moldova.
Şi, bineînţeles, elevii lui Ghiocel Petrea nu puteau veni cu mâinile goale de peste Prut, aşa că toţi cei cinci sportivi înscrişi în competiţie au obţinut medalii la capătul unor „piramide” în care fiecare a avut de susţinut minim 4 meciuri. Astfel, Edwin Petrea, Mihai Robin şi Richard Oghinciuc au urcat pe prima treaptă a podiumului, Iliuţă Nicuşor a ocupat locul al doilea, iar Gabriel Bratu a fost pe 3.
Galerie foto: