A fost săptămâna băieţilor la nivelul echipelor de handbal juniori mari ale CSM Ploieşti, bilanţul celor trei meciuri oficiale susţinute de sportivii pregătiţi de Ramona Ştefan fiind de două victorii şi o înfrângere.
După o pauză de mai bine de două luni, determinată şi de retragerea celor de la CSŞ Craiova, echipa de juniori 1 a clubului a disputat, miercuri, returul cu CSŞ Steaua Bucureşti contând pentru etapa a 3-a a Grupei Speranţă 2, şi chiar dacă a câştigat, nu a fost suficient pentru a se califica la Turneul Final Speranţă. Băieţii pregătiţi de Ramona Ştefan s-au impus cu 42-40 (23-25), dar cum şi CSŞ Călăraşi a câştigat, ieri, în faţa bucureştenilor, s-a ajuns la un clasament „în trei” în care formaţia noastră a fost dezavantajată de golaveraj. Pentru CSM Ploieşti, au jucat miercuri: D. Ştefan, A. Pop – Al. Ilie (13 goluri), M. Sîrbu (7), A. Leu (5), I. Stănescu (5), L. Constantin (3), D. Constantin (3), D. Ioniţă (3), M. Ion Iliescu (2), A. Muşoiu (1), V. Băncilă, Ş. Miţă, R. Enescu, M. Andrei şi Th. Matei.
La rândul lor, juniorii 3 au câştigat, ieri, fără probleme confruntarea din Sala „Olimpia” cu ultima clasată în Grupa Valoare 1, LPS Buzău, scor 40-28 (21-12), şi continuă să lupte pentru calificarea la Turneul Final al campionatului. Băieţii noştri ocupă poziţia secundă a clasamentului, dar mai au un singur meci de jucat în cele două runde rămase până la finalul acestei faze, în ultima etapă, la LPS Suceava (20 mai). Ramona Ştefan a folosit, ieri, următorul lot de jucători: A. Pop, A. Manolache, Ş. Călin – M. Duţă (8 goluri), Al. Popescu (6), D. Sîrbu (6), Ed. Romee (3), Vl. Muraşcu (3), N. Milea (3), G. Roşu (3), R. Bucur (2), M. Costache (2), Şt. Răducanu (1), Şt. Marin (1), P. Goran şi L. Constantin (1).
Astăzi, a fost rândul juniorilor 2 să joace, însă deplasarea pe terenul primei clasate în Grupa Valoare 2, CSM Bucureşti, s-a încheiat cu victoria previzibilă a gazdelor: 46-34 (20-15). Pentru CSM Ploieşti, au jucat: D. Ştefan, A. Pop – M. Ion Iliescu (9 goluri), D. Constantin (4), L. Constantin (4), A. Leu (3), A. Grigore (3), M. Sbîrnău (3), A. Muşoiu (2), V. Băncilă (2), Şt. Vîlcu (2), M. Duţă (2), I. Pârvu, D. Căldură, B. Bondarenco şi G. Roşu.
Băieţii noştri se menţin pe poziţia secundă a clasamentului grupei şi au prima şansă la calificarea la Turneul Final Valoare, meciul decisiv cu CSŞ Steaua Bucureşti fiind programat duminică, 21 mai, la Ploieşti.
Programul celorlalte echipe de juniori ale clubului este următorul:
– junioarele 3 joacă marţi, 16 mai, pe teren propriu, cu CSU Ştiinţa Bucureşti;
– junioarele 2 joacă, pe 17 mai, pe terenul celor de la CSU Ştiinţa Bucureşti.
Galerie foto, Juniori 3, CSM Ploieşti – LPS Buzău 40-28: