Baschet, Liga Naţională: CSM Petrolul Ploieşti încearcă să trimită seria cu Mureşul în decisiv!

Baschet, Liga Naţională: CSM Petrolul Ploieşti încearcă să trimită seria cu Mureşul în decisiv!

Duelul dintre CSM Petrolul Ploieşti şi CS Municipal Târgu Mureş, contând pentru turul secund al Play-out-ului Ligii Naţionale de Baschet Masculin, continuă mâine cu meciul al doilea, programat de la ora 19:00, pe terenul adversarilor.

Învinşi, vineri seară, în „Olimpia”, scor 77-85, băieţii noştri au nevoie de o victorie pentru a trimite seria în meciul 3, care ar urma să se joace sâmbătă, de la ora 18:00, la Ploieşti. În caz contrar CSM Petrolul ar urma să lupte pentru locurile 13-14 cu învinsa duelului CS Municipal Galaţi – CSM Târgu Jiu, în care gorjenii conduc cu 1-0.

Echipa noastră pleacă astăzi spre Târgu Mureş fără Kwamain Mitchell, accidentat chiar în meciul de vineri, din „Olimpia”, şi fără cei trei juniori care abia au revenit de la Superfinala EYBL de la Skopje: Codruţ Dinu, George Angelian şi Robert Pătraru.

„Vom încerca să jucăm un baschet bun, în ciuda problemelor cu care ne confruntăm, şi să ne luăm revanşa după înfrângerea din primul meci. Nu va fi uşor, mai ales că întâlnim un adversar care va fi, probabil, în plenitudinea forţelor şi, în plus, beneficiază de o susţinere a publicului extraordinară la meciurile de pe teren propriu. Dar, aşa cum câştigat în sezonul regulat, de ce să nu repetăm acel rezultat şi să jucăm meciul 3 la Ploieşti?”, spune antrenorul principal al echipei noastre, Mihai Popa.

Programată mâine seară, de la ora 19:00, în Sala Sporturilor din Târgu Mureş, partida va putea fi urmărită „în direct” pe contul de youtube al Federaţiei Române de Baschet, accesând următorul link: https://www.youtube.com/watch?v=GAJ3RkeWaR4.