Am parcurs un weekend cu numai două meciuri oficiale pentru echipele de handbal juniori ale CSM Ploieşti, ambele însă extrem de importante în tentativa fetelor şi băieţilor de la J3 de a se califica la Turneele Finale ale campionatului!
Junioarele 3 continuă să lupte, iar victoria lejeră obţinută astăzi, la CS Concordia Chiajna, 31-20 (14-10), vine să confirme faptul că fetele pregătite de Cristi Roşu şi Geta Opincariu sunt determinate să se menţină pe poziţia secundă a clasamentului Grupei Valoare 2 până la finalul acestei faze!
Lotul CSM Ploieşti la partida de astăzi a fost următorul: E. Coşerea-Pîtiu, C. Toma – B. Nicolae (7 goluri), D. Roşu (6), M. Ioniţă (6), D. Gheorghe (5), D. Radu (3), T. Simion (1), M. Livădaru (1), C. Neacşu (1), S. Stroe, A. Constantinescu şi A. Condeescu.
În runda a 8-a, fetele vor juca, duminică, pe teren propriu, cu ultima clasată, CS Orăşenesc Ovidiu, însă meciul decisiv se va juca, probabil, în ultima etapă, pe 14 mai: CSM Ploieşti – CSU Ştiinţa Bucureşti!
Băieţii de la J3 au trecut, şi ei, ieri, cu 31-24 (13-11) de LPS Vaslui după un meci cu suişuri şi coborîşuri: un start ezitant, în care oaspeţii au condus cu 4-1 şi 5-2 şi o altă perioadă de neînţeles în partea secundă, atunci când LPS Vaslui a întors la 18-17 de la 17-13 pentru băieţii noştri, dar şi cu momente bune de joc, care ne-au asigurat desprinderea spre final – 25-20 de la 17-18 – apoi 30-22 cu două minute rămase din meci!
Ramona Ştefan a mizat pe următorul lot de jucători: A. Pop, A. Manolache – R. Popescu (12 goluri), G. Roşu (8), M. Duţă (6), M. Costache (3), N. Milea (2), P. Goran, Ed. Romee, D. Sîrbu, O. Bucur, Şt. Răducanu, Fl. Muraşcu, Al. Stoica, Şt. Marin şi L. Constantin.
Echipa noastră ocupă în continuare locul al 2-lea în Grupa Valoare 1 şi, în runda a 7-a va juca, joi, 27 aprilie, de la ora 14:30, la ACS HC Buzău 2012.
Programul celorlalte echipe de juniori ale clubului este următorul:
– juniorii 2 joacă duminică, 7 mai, pe terenul primei clasate în Grupa Valoare 2, CSM Bucureşti.
– junioarele 2 joacă miercuri, 26 aprilie, de la ora 14:30, pe teren propriu, cu CSM Bucureşti, în etapa a 3-a şi sâmbătă, tot „acasă”, cu ACSO Viitorul Pantelimon, în runda a 4-a a Grupei Valoare 2;
– juniorii 1 joacă pe 3 mai, în deplasare, cu CSŞ Steaua Bucureşti, în etapa a 3-a a Grupei Speranţă 2.