CSM Petrolul Ploieşti a închis din trei meciuri seria cu CSM VSKC Miercurea Ciuc, contând pentru primul tur al play-out-ului Ligii Naţionale de Baschet Masculin, după ce a câştigat în această seară cu 83-77 (30-20, 15-18, 18-19, 20-20) prima confruntare din Sala „Eross Zsolt”. Era 2-0 după cele două întâlniri desfăşurate săptămâna trecută la Ploieşti, iar băieţii noştri au făcut în aşa fel încât să nu-şi prelungească „excursia” de la Miercurea Ciuc şi să-şi asigure mai mult timp pentru pregătirea duelului din turul următor, cu CS Municipal Târgu Mureş.
Întâlnirea din această seară a semănat în bună măsură cu cele din „Olimpia”, elevii lui Mihai Popa reuşind să se desprindă de fiecare dată când au forţat, permiţându-le, în acelaşi timp, gazdelor să revină în meci pe momentele noastre de relaxare. Aşa se explică şi micile emoţii din final, atunci când, de la 60-70 (minutul 33), localnicii au reuşit un „run” de 11-0 şi au trecut în faţă, cu cinci minute rămase din meci. Ploieştenii au apăsat însă din nou pedala şi au pus lucrurile în ordine până la final, unul liniştit, cu şase puncte diferenţă şi câteva tentative nereuşite ale amfitrionilor de a pune presiune în ultimele zeci de secunde.
Pentru CSM Petrolul Ploieşti au jucat astăzi: Brkic (19 puncte), Mitchell (18, 1×3), B. Popa (14, 1×3), Misters (14, 3×3), Funderburk Jr. (12, 2×3), Aughburns (4), C. Dinu (2), G. Angelian şi C. Chiţu.
În turul al 2-lea al play-out-ului, CSM Petrolul Ploieşti va juca pentru locurile 11-14, urmând să o întâlnească pe CS Municipal Târgu Mureş (câştigătoarea duelului cu CSM Focşani, tot cu 3-0) după sistemul „cel mai bun din trei partide”. Conform calendarului stabilit de Federaţia Română de Baschet, partidele sunt programate pe 28 aprilie (Ploieşti), 2 mai (Târgu Mureş) şi 6 mai (Ploieşti, dacă va fi necesar). În celălalt duel se vor întâlni CS Municipal Galaţi şi CSM Târgu Jiu. Câştigătoarele se vor lupta pentru locurile 11-12, iar învinsele, pentru 13-14 (meciuri pe 10, 14 şi 18 mai).