Patru sportivi ai secţiei de kempo a CSM Ploieşti au participat, ieri, la o gală desfăşurată în oraşul Gyula şi se întorc acasă cu un bilanţ de două victorii şi două înfrângeri.
În prima parte a galei, au intrat în luptă Mihai Robin şi Richard Oghinciuc, primul fiind învins la puncte de Beni Ilut după o dispută relativ echilibrată, iar cel de-al doilea reuşind să câştige, tot la puncte, în faţa lui George Caba.
Seara, în gala principală, Edwin Petrea a deschis „balul” cu o victorie spectaculoasă în faţa lui David Nikolics, adversarul fiind nevoit să abandoneze în repriza a 3-a a meciului.
Apoi, în meciul 5 al serii, Ştefan Panaitescu a fost învins la puncte de Tibor Varga.
Meciul lui Edwin s-a desfăşurat pe reguli de box, iar celelalte trei confruntări ale sportivilor pregătiţi de Ghiocel Petrea au respectat regulile K1.
Galerie foto: