Două dintre sportivele secţiei de handbal a CSM Ploieşti, portarul Elena Coşerea Pîtiu şi centrul Delia Roşu, au fost convocate la echipa naţională de cadete a României care va participa la Jocurile Mediteraneene de la Nafplio (Grecia), programate în perioada 26 februarie – 5 martie!
Înainte de plecarea la competiţie, lotul pregătit de Elena Moise şi Alina Iordache va efectua, în intervalul 23-26 februarie, un stagiu centralizat la Izvorani. Celelalte ţări participante la turneul din Grecia sunt Algeria, Croaţia, Italia, Kosovo, Muntenegru, Spania, Tunisia, Turcia şi, bineînţeles, ţara gazdă.
Elena Coşerea Pîtiu şi Delia Roşu sunt pregătite la club de Geta Opincariu şi Cristi Roşu şi evoluează cu precădere în echipa de junioare 3, Delia fiind utilizată frecvent şi la nivelul junioarelor 2.
Anul trecut, CSM Ploieşti a fost reprezentat de Alexia Niţă la aceeaşi competiţie, România reuşind atunci să câştige Jocurile Mediteraneene, iar sportiva să vină acasă cu titlul de „cea mai bună extremă stânga”.