Am parcurs cel mai agitat weekend din 2023 pentru echipele de handbal juniori ale CSM Ploieşti, patru dintre echipele mari susţinând meciuri oficiale la acest final de săptămână, cu un bilanţ de trei victorii şi o singură înfrângere.
Primele au jucat, ieri dimineaţă, fetele de la „J2”, care au avut parte de o deplasare uşoară, la ultima clasată în Seria D, LPS Viitorul Piteşti, iar victoria a fost pe măsură: 47-24 (22-14). Antrenorii Geta Opincariu şi Cristi Roşu au folosit următorul lot de jucătoare: R. Neacşu, I. Săvulescu, D. Stan – B. Pîrvulescu (11 goluri), A. Popescu (11), A. Radu (6), A. Grigore (5), M. Ioniţă (4), Al. Nicolae (3), D. Roşu (3), E. Petrescu (2), D. Mihai (1), A. Stoica (1), D. Ion, A. Andrei şi Al. Florea.
Fetele se menţin pe poziţia secundă a clasamentului Seriei D, cu 9 victorii şi două înfrângeri, iar în runda următoare, penultima a Fazei geografice, vor juca, sâmbătă, de la ora 14:30, pe teren propriu, cu CS Activ Prahova Ploieşti.
Tot ieri, la orele prânzului, a fost rândul juniorilor 1 să joace, de data aceasta în Sala „Olimpia”, în compania formaţiei CSM Constanţa, oaspeţii reuşind să câştige, scor 39-35 (21-18). A fost un meci în care băieţii noştri s-au apropiat în câteva rânduri de adversari, dar diferenţa de experienţă, oaspeţii având mai mulţi jucători de an mare (2004), şi-a spus cuvântul. Pentru CSM Ploieşti au jucat: D. Ştefan, A. Manolache – I. Stănescu (7 goluri), M. Sîrbu (7), M. Ion Iliescu (5), A. Muşoiu (5), D. Ioniţă (3), L. Constantin (2), A. Leu (2), D. Constantin (2), Al. Ilie (2), I. Pîrvu, M. Andrei şi M. Pop.
CSM Ploieşti ocupă locul al 4-lea al clasamentului Seriei C, iar în ultima etapă a Fazei geografice va juca, joi, de la ora 18:00, pe terenul primei clasate, CS Medgidia.
Mult mai bine au stat lucrurile în partida care a urmat, ieri, de la ora 14:00: juniorii 3, lideri ai clasamentului Seriei C, au câştigat cu 38-26 (16-10) meciul cu penultima clasată, CSU Piteşti! Ramona Ştefan a folosit următorul lot de jucători: A. Manolache, A. Pop, Ş. Călin – R. Popescu (7 goluri), M. Duţă (6), Fl. Muraşcu (6), G. Roşu (4), M. Costache (3), Oct. Bucur (3), D. Sîrbu (3), N. Milea (2), Şt. Răducanu (2), P. Goran (2), L. Constantin, I. Marin, Ed. Romee.
CSM Ploieşti rămâne lidera Seriei C, cu 8 victorii în tot atâtea partide disputate, şi va juca, luni, de la ora 19:00, în etapa a 9-a, la CS Brazi.
Ultimul meci al weekend-ului a fost cel susţinut astăzi de juniorii 2, care au câştigat fără probleme cu 38-27 (18-12), confruntarea cu CSŞ Galaţi. Pentru CSM Ploieşti, au jucat: D. Ştefan, A. Pop – M. Ion Iliescu (13 goluri), D. Constantin (5), B. Bondarenco (4), V. Băncilă (3), Al. Popescu (3), M. Sbîrnău (3), L. Constantin (2), A. Muşoiu (1), A. Ciobanu (1), A. Leu (1), Şt. Vîlcu (1), L. Ilie (1), D. Pioaru, şi G. Roşu.
CSM Ploieşti se menţine pe prima poziţie a clasamentului Seriei C, iar în etapa a 9-a va juca, duminică, la CSŞ Călăraşi.
Tot la finalul săptămânii viitoare, echipa de junioare 3 a clubului va susţine prima partidă oficială din 2023, fetele pregătite de Cristi Roşu şi Geta Opincariu urmând să joace, duminică, la CSO Tricolorul Breaza, într-un meci contând pentru runda a 13-a a Seriei F.
Galerie foto, Juniori 1: CSM Ploieşti – CSM Constanţa: