Echipa de handbal junioare 2 a CSM Ploieşti a susţinut, astăzi, în Sala „Tel George Junior”, primul meci oficial din acest an, care a coincis cu derbiul Seriei D, cu prima clasată, Corona Braşov. Cu victorii pe linie în acest sezon, oaspetele s-au impus clar, cu 35-20 (17-9), la capătul unei partide în care fetele noastre au ţinut ritmul adversarelor doar în primele 20 de minute. De la 8-11 (minutul 22), a urmat până la pauză un „parţial” de 6-1 al formaţiei de sub Tâmpa, apoi s-a ajuns la 10-22 şi lucrurile au fost clare.
Antrenorii Geta Opincariu şi Cristi Roşu au folosit astăzi următorul lot de jucătoare: I. Săvulescu, R. Neacşu, D. Stan – D. Roşu (5 goluri), A. Popescu (5), R. Geangu (3), A. Stoica (3), A. Nicolae (2), E. Petrescu (1), B. Pîrvulescu (1), A. Andrei, D. Radu, B. Nicolae, D. Ion, Al. Mihai şi A. Grigore.
CSM Ploieşti se menţine pe poziţia secundă a clasamentului Seriei D, iar în etapa următoare joacă, sâmbătă, în deplasare cu ultima clasată, LPS Viitorul Piteşti.
Echipele de băieţi au stat în acest weekend, dar revin în competiţii la finalul săptămânii viitoare, astfel: juniorii 1 joacă, sâmbătă, acasă, cu CSM Constanţa, juniorii 3 joacă, tot sâmbătă şi tot acasă cu CSU Piteşti, iar juniorii 2 joacă, duminică, tot acasă, cu CSŞ Galaţi,
Galerie foto: