CSM Petrolul Ploieşti debutează în forţă în 2023, cu două meciuri pe cât de importante, pe atât de dificile, programate în prima săptămână a anului! Mâine, băieţii pregătiţi de Mihai Popa primesc, de la ora 18.00, în Sala „Olimpia”, vizita celor de la CS Municipal Târgu Mureş, pentru ca, sâmbătă, să se deplaseze pe terenul campioanei „U”-BT Cluj-Napoca.
Partida cu mureşenii este, evident, cea mai abordabilă dintre confruntări şi poate reprezenta un pas imens spre grupa 1-10 a Fazei secunde a campionatului, mai ales că de momentul în care se va trage linie după prima fază ne mai despart, acum, numai şase etape. Cifrele vorbesc despre o echipă ploieşteană favorită certă – 8/3 faţă de 3/8 raportul victorii/înfrângeri, 8 victorii în ultimele 9 meciuri disputate de CSM Petrolul Ploieşti în Liga Naţională, succes în tur pentru „galben-albaştri”, 87-86, şi o singură victorie externă a Mureşului, la Târgu Jiu – însă adversarii de mâine vin după o partidă în care n-au fost departe de o surpriză în faţa campioanei din Cluj la ultima apariţie oficială din 2022! „Ştim că suntem favoriţi, ştim şi că am avut o perioadă mai lungă de pauză, în timp ce ei au jucat două meciuri între Crăciun şi Revelion, însă asta poate fi şi o sabie cu două tăişuri. Motiv pentru care ne-am focusat în ultimele zile pe readucerea jucătorilor la un nivel maxim de concentrare, mai ales că am ajuns într-un moment în care depindem numai de noi să avem o parte a doua a sezonului liniştită, care să ne ofere oportunitatea de a ne autodepăşi. Sperăm, bineînţeles, că publicul va fi din nou alături de noi şi ne va împinge spre victorie, aşa cum a făcut-o şi la ultimele partide de pe teren propriu, cu Craiova şi Rapid”, a declarat coordonatorul secţiei de baschet a clubului, Ionuţ Ivan.
Antrenorul Mihai Popa nu se confruntă cu probleme de efectiv, putându-se baza pe toţi jucătorii importanţi din lot.
Accesul publicului la meciul de mâine seară este liber. Întâlnirea din Sala „Olimpia” va putea fi urmărită şi online, prin intermediul transmisiei asigurate de canalul de youtube al Federaţiei Române de Baschet.