Sezonul hipic 2022 se închide, duminică, pe Hipodromul Ploieşti o dată cu reuniunea în care se va decerna Cupa „Orăşelul Copiilor”! Programat să înceapă la ora 10:00, evenimentul are patru curse de trap în program şi este organizat de CSM Ploieşti, prin Complex Hipodrom, în parteneriat cu Federaţia Română de Trap şi Jockey Club Român.
Reuniunea va fi deschisă, la ora 10:00, de Premiul „Zaza”, după care va urma întrecerea care dă numele evenimentului, Premiul „Orăşelul Copiilor”, programată la ora 10:30. Apoi, la ora 11:00 se va desfăşura Premiul „Carlos”, iar, de la ora 11:30, se va ţine ultima cursă a anului 2022 pe Hipodromul Ploieşti, Premiul „Regina Kira”.
Un nou concurs foto pe Instagram pentru public!
Cu prilejul reuniunii de duminică, vă propunem să participaţi din nou la concursul pentru publicul spectator prezent pe Hipodromul Ploieşti! Cei trei paşi care trebuiesc parcurşi sunt următorii:
1. Pozează prietenii, familia, căluţii, distracţia sau orice altceva îţi place pe hipodrom!
2. Postează pe Instagram pe story sau pe feed;
3. Tăguieşte-ne cu @hipodromulploiesti
Cele mai interesante două instantanee de la eveniment vor fi premiate de Complex Hipodrom cu câte două invitaţii pentru tot sezonul hipic 2023.
Altfel, ca de obicei, cei mai mici dintre spectatori se vor putea plimba şi de această dată gratuit cu calul Mokka şi, dacă vor fi cuminţi, copiii ar putea avea surpriza de a fi vizitaţi chiar de Moş Crăciun!
Accesul la reuniunea de duminică este gratuit!
Programul reuniunii este următorul: