Echipa Centrului de Excelenţă al Federaţiei Române de Baschet, în care s-au regăsit şi şase junioare „U17” ale CSM Ploieşti, a evoluat, astăzi, în manşa tur a primei faze a Cupei României rezervată senioarelor, în compania celor de la Agronomia Bucureşti.
Adversarele s-au impus cu 75-48 (17-9, 24-12, 16-14, 18-13) în confruntarea din „Arena de Baschet” din Capitală, în care „Centrul” a fost gazdă, însă evoluţia echipei pregătite de Dan Dacian, Loredana Munteanu şi Robert Munteanu a fost una promiţătoare, dacă luăm în calcul şi diferenţa de vârstă dintre componentele celor două formaţii.
Dintre fetele noastre, Agnes Zane a fost în double-double, cu 10 puncte şi 10 recuperări, Karina Munteanu a înscris 7 puncte (1×3) şi a avut 5 recuperări, Daria Tănase a reuşit 3 puncte (1×3) şi 6 recuperări, iar Ioana Savu a avut două recuperări. Dariana Păuşan a intrat puţin peste două minute şi a reuşit o recuperare, iar Andrada Dulhaz a jucat mai puţin de un minut.
Meciul retur va avea loc sâmbătă, de la ora 19:00, în Sala Agronomia.