Weekendul acesta a consemnat debutul oficial şi pentru echipa de handbal junioare 4 a CSM Ploieşti, înscrisă în Campionatul Judeţean pe care Asociaţia Judeţeană de Handbal Prahova îl organizează ca fază pregătitoare a competiţiei naţionale, al cărei start este programat în luna februarie a anului viitor.
Fetele pregătite de Leonard Cristescu au jucat în prima etapă la CS Câmpina 1, partida desfăşurată ieri în Sala Colegiului Naţional Nicolae Grigorescu din municipiul vecin încheindu-se nedecis, 28-28, după ce gazdele au condus la pauză cu 15-14. Lotul pe care tehnicianul echipei noastre a mizat este următorul: M. Vesel, D. Ioaniţiu, G. Toacă – B. Brînzaru (13 goluri), M. Andronache (11), A. Filip (2), A. Alecu (2), B. Marin, A. Bratu, A. Ioniţă, D. Ionescu, A. Popescu, C. Nedelcu, S. Curcan şi D. Marin.
Aflat la prima ediţie, Campionatul Judeţean are la start 10 echipe, care se vor întâlni într-un sistem „fiecare cu fiecare”, o singură dată, de-a lungul a 9 etape.
Pentru fete urmează o săptămână încărcată, cu prezenţa, miercuri, la Memorialul „Cristina Roua”, de la Râmnicu Vâlcea, şi participarea, de vineri până duminică, la „Festivalul Sportului Braşovean”.