Sportivii secţiei de şah a CSM Ploieşti au participat, duminică şi luni, la Turneul de șah „Gambitul Regelui”, desfășurat sub auspiciile Familiei Regale a României şi organizat de Asociația Tineretului Regalist împreună cu Federația Română de Șah, în parteneriat cu Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” și Casa Majestății Sale Custodele Coroanei.
Duminică, evenimentul s-a desfăşurat în spațiile interioare ale Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, iar Faza Finală a fost găzduită, ieri, de Familia Regală la Palatul Elisabeta, în Sala Regilor, fiind onorată cu prezenţa de Principele Radu. Alteța Sa Regală a salutat participanții și organizatorii, ulterior deschizând finala turneului prin mutarea simbolică a unei piese de șah. Totodată, Principele Radu i-a premiat elevii care au fost prezenţi în Faza Finală a competiţiei: locul 1 – Sasha-Matei Crăciun; locul 2 – Matei-Andrei Coicev; locul 3 – Vladimir-Alexandru Cnejev; locul 4 – Andrei Negrean.
CSM Ploieşti a fost reprezentat de patru sportivi – Fabian Muşat (8 ani), Rareş Marica (8 ani), David Nicolaescu (13 ani) şi Eduard Ioniţă (10 ani, foto) -, cea mai bună evoluţie având-o cel din urmă, care a ocupat locul al 12-lea, o înfrângere suferită în runda a 4-a privându-l de şansa de a se califica în Faza Finală.
Numele „Gambitul Regelui” face referire la una dintre deschiderile vechi atestate documentar (apare în primul manual de șah din 1497) și, în asociere cu personalitatea Regelui Mihai, evocă statura sa de om de stat care, în anii dificili în care suveranitatea, independența și integritatea României erau în pericol, a luat întotdeauna deciziile cele mai bune, chiar dacă acestea implicau o doză de risc.
Galerie foto: