Astăzi, la prânz, s-a încheiat la Craiova ediţia 2022 a Campionatelor Naţionale de Box pentru Cadeţi, competiţie de la care sportivii de la CSM Ploieşti se întorc cu un titlu de campion naţional, obţinut de Cătălin Bănică la categoria „42 kg”, o medalie de argint, prin Flavius Muşat, şi alta de bronz, prin Raul Benea, ambii la categoria „48 kg”!
Chiar dacă a luptat la una dintre categoriile cu mulţi sportivi înscrişi (19), Cătălin Bănică a reuşit să obţină medalia şi tricoul de campion naţional la „42 kg” după un parcurs perfect, cu nu mai puţin de cinci victorii obţinute, toate la puncte: 5-0 cu Darius Marichescu (Motru), 3-2 cu Ciprian Gogan (Salonta), 4-1 cu Florin Răducanu (Box Club Anton), 5-0 cu Robert Lincu (Giurgiu) în semifinală şi tot 5-0 cu Roman Spak (Crişul Oradea) în finala de astăzi!
Medalia de argint a venit din partea lui Darius Muşat, care a câştigat trei meciuri la categoria „48 kg” – 5-0 cu Daniel Mitrache (Dinamo) în turul 1, victorie prin RSC în prima repriză cu Mihai Şindelar (Berceni) în turul 2 şi victorie cu 5-0 la Nicolas Grecu (Drobeta Turnu Severin) în semifinale -, dar a pierdut, la puncte, finala cu Edwin Petrea, care reprezintă CS Năvodari la această ramură sportivă.
În fine, medalia de bronz a fost cucerită de Raul Benea tot la „48 kg”, după două victorii, 5-0 cu Cătălin Mustea (Crişul Oradea) în primul tur şi succes prin RSC în repriza a doua la Roberto Căldărariu (Petrolul), şi o înfrângere suferită în semifinală în faţa aceluiaşi Edwin Petrea.
Rezultatele obţinute de ceilalţi sportivi ai CSM Ploieşti înscrişi de Titi Tudor şi Adrian Pîrlogea în competiţia de la Craiova au fost următoarele:
Andrei Virson (40 kg)
Turul 1, victorie prin RSC în Repriza 1 la Denis Michi Avram (Viitorul Cluj)
Turul 2, învins de Andrei Fleşeriu (Sibiu), la puncte, 5-0
Mykhailo Kononenko (42 kg)
Turul 1, victorie prin RSC în Repriza 1 la Eduardo Aprodu (CSM Târgovişte)
Turul 2, învins de Roman Spak (Crişul Oradea), la puncte, 5-0
Gabriel Petrache (46 kg)
Turul 1, învins de Messy Mihai (SCM Craiova), la puncte, 5-0
Ionuţ Iacob (54 kg)
Turul 1, învins de Renato Nica (Oneşti), prin RSC în Repriza 1
David Pandele (60 kg)
Turul 1, victorie la Raul Deac (ACS Cluj), la puncte, 5-0
Turul 2, învins de Daniel Soare (Voluntari), la puncte, 5-0
Rareş Ene (90 kg)
Turul 1, învins deMario Mulţescu (CSM Craiova) prin RSC în Repriza 1
Galerie foto: