Două victorii consecutive au dus CSM Petrolul Ploieşti în prima jumătate a clasamentului Conferinţei A a Ligii Naţionale de Baschet Masculin şi au făcut ca moralul băieţilor pregătiţi de Mihai Popa să fie unul bun înaintea confruntării de mâine seară (ora 18.00), din Sala „Olimpia”, cu CS Municipal Târgu Jiu. Chiar dacă suntem în prima parte a sezonului, este un meci extrem de important în calculele pentru primele cinci poziţii ale conferinţei, care garantează evitarea play-out-ului, aşa că mobilizarea este la cote maxime.
Oaspeţii au pierdut toate cele cinci partide disputate până acum în acest sezon în Cupa României şi în campionat, tocmai l-au promovat pe americanul Porter Troupe în poziţia de antrenor jucător, „principalul” din primele meciuri, Claudiu Alionescu, devenind director tehnic, însă cu siguranţă îşi vor vinde scump pielea. „Faptul că au pierdut nişte meciuri nu este 100% relevant, pentru că au schimbat şi ei destul de mult echipa şi probabil au nişte probleme de adaptare a noilor jucători. Săptămâna trecută au pierdut la Miercurea Ciuc unde au condus până aproape de final, dar a reuşit Casale două coşuri de trei puncte unul după altul în ultimele minute şi aşa s-a decis meciul. În plus, au câţiva jucători americani care oricând pot face diferenţa dacă prind o zi bună, aşa că nu ne considerăm dinainte învingători. Chiar am insistat în această săptămână pe această idee în discuţiile cu băieţii şi sper să fi înţeles că numai noi ne poatem face meciul uşor printr-o prestaţie bună, aşa cum am arătat în majoritatea timpului în ultimele două meciuri”, ne-a declarat antrenorul principal al echipei noastre, Mihai Popa.
În ceea ce priveşte lotul de jucători, tehnicianul nu se confruntă cu probleme deosebite, singura absenţă fiind cea a tânărului George Angelian, care este accidentat.
Meciul din Sala „Olimpia” va fi arbitrat de o brigadă alcătuită din Alexandru Olaru (Bucureşti), Mate Andras Stretea (Oradea) şi Lorand Bukuresti (Sovata), iar comisar din partea Federaţiei Române de Baschet va fi Anton Cuţov, din Tulcea.
Accesul publicului este liber, iar partida va putea fi urmărită şi pe canalul de youtube al Federaţiei Române de Baschet.