Echipa de handbal junioare 3 a CSM Ploieşti a disputat, ieri după-amiază, în devans, meciul cu CSO Tricolorul Breaza, contând pentru etapa a 6-a a Seriei F, programată la finalul acestei săptămâni. Găzduită de Sala „Tel George Junior”, partida a fost câştigată fără probleme de fetele pregătite de Cristi Roşu şi Geta Opincariu, rezultatul final, 36-15 (19-7), scutindu-ne de prea multe comentarii. CSM Ploieşti a început tare, conducând cu 5-1, iar după o perioadă de acalmie, jocul s-a rupt definitiv în urma unui parţial de 10-0 reuşit de fetele noastre, de la 11-7 la 21-7!
Pentru CSM Ploieşti au jucat ieri: E. Coşerea-Pîtiu, C. Toma – D. Roşu (7 goluri), M. Ioniţă (7), D. Gheorghe (6), Al. Florea (4), D. Radu (3), C. Neacşu (3), B. Nicolae (2), A. Condeescu (2), T. Simion (1), S. Stroe (1), A. Constantinescu.
În etapa a 7-a a campionatului, fetele vor juca duminică, 13 noiembrie, la CS Câmpina.
De altfel, atât la fete, cât şi la băieţi urmează o pauză competiţională la nivel juvenil determinată de acţiuni ale loturilor naţionale, astfel că următoarele meciuri oficiale vor avea loc în luna noiembrie, astfel:
Juniori 3, 5 noiembrie, CSM Ploieşti – CS Brazi
Juniori 1, 12 noiembrie, CSM Constanţa – CSM Ploieşti
Junioare 2, 12 noiembrie, CS Activ Prahova Ploieşti – CSM Ploieşti
Juniori 2, 13 noiembrie, CSM Ploieşti – CSŞ Călăraşi