Iubitorii curselor de cai, dar și cei care admiră și respectă istoria Familiei Regale a României sunt aşteptaţi, duminică, începând cu ora 11.00, pe Hipodromul Ploieşti, la o reuniune hipică aniversară, prilejuită de Centenarul Marii Încoronări a Regilor Întregitori Ferdinand și Maria.
În cadrul evenimentului hipic se va decerna Marele Premiu „Centenarul Încoronării Regelui și Reginei României Mari” pentru câștigătorii cursei de galop ce marchează împlinirea, pe 15 octombrie, a 100 de ani de la momentul Încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria ca Suverani ai României Mari. Regina Maria, născută în Anglia, a moştenit pasiunea pentru cai de la Familia Regală britanică, fiind apoi, la venirea în România, prin căsătoria cu Principele Moștenitor Ferdinand, o prezenţă constantă pe Hipodromul Băneasa, alături de ceilalţi membri ai Casei Regale a României. Familia Regală a deţinut, începând cu 1932, cai din rasa Pursânge englez care au câştigat numeroase curse organizate în acele vremuri pe Hipodromul Băneasa.
Organizată de CSM Ploieşti, prin Complex Hipodrom, în parteneriat cu Jockey Club Român şi firmal Rosal, reuniunea de duminică are în program cinci curse hipice: patru de trap şi una de galop. Programate la orele 11.05 şi 11.30, primele două întreceri – Premiul „Ecologic” şi Premiul „Ploieştiul Verde” – sunt dedicate trapului, pentru ca, la ora 12.00, să aibă loc principala cursă a zilei, cea de galop: Marele Premiul „Centenarul Încoronării Regelui și Reginei României Mari”!
Va urma, la 12.30, Premiul „Cupa Rosal”, iar reuniunea se va închide, la ora 12.55, cu Premiul „Rosal Maraton”.
Continuă concursul foto pe Instagram pentru public!
Cu prilejul reuniunii de duminică, vă propunem să participaţi din nou la concursul pentru publicul spectator prezent pe Hipodromul Ploieşti! Cei trei paşi care trebuiesc parcurşi sunt următorii:
1. Pozează prietenii, familia, căluţii, distracţia sau orice altceva îţi place pe hipodrom!
2. Postează pe Instagram pe story sau pe feed;
3. Tăguieşte-ne cu @hipodromulploiesti
Cele mai interesante două instantanee de la eveniment vor fi premiate de Complex Hipodrom astfel: locul 1 – o plimbare în sulky sub îndrumarea unui driver profesionist; locul al 2-lea – trei invitaţii duble la următorul eveniment hipic.
Altfel, ca de obicei, cei mai mici dintre spectatori se vor putea plimba şi de această dată gratuit cu calul Mokka, pentru ei urmând să se amenajeze şi un „fun corner” în zona tribunei, unde se vor putea juca sub atenta supraveghere a angajaţilor Complex Hipodrom.
Prețul unui bilet este de acces la reuniunea de duminică este de 5 lei, copiii sub 7 ani având accesul gratuit.
Vă aşteptăm, duminică, la Hipodromul Ploiești, pentru a serba cum se cuvine Centenarul Marii Încoronări de la Alba Iulia!
Programul reuniunii este următorul: