Partea a doua a lunii septembrie aduce cu sine debutul oficial al echipelor de handbal juniori ale CSM Ploieşti, în zilele următoare urmând să ia startul în campionatele organizate de FRH cinci dintre formaţiile clubului: juniori 1 băieţi, juniori 2 fete şi băieţi şi juniori 3 fete şi băieţi.
Juniori 1 (sportivi născuţi 2004-2005)
Echipa de handbal juniori 1, pregătită de Ramona Ştefan, a fost repartizată în Seria C a campionatului şi va debuta în competiţie marţi, la ora 17.00, o dată cu deplasarea de la CSŞ Călăraşi.
Lot de jucători pentru sezonul 2022-2023: Denis Ştefan (2006), Bogdan Nuţă (2006) – portari; Alexandru Ilie (2004), Mihai Sîrbu, Sebastian Stănescu, Theodor Enescu, David Ioniţă, David Dobrogeanu, Şerban Miţă, Mario Petrache, Teodor Matei, Dragoş Alin Pop (toţi 2005), Bogdan Bondarenco, Ştefan Vîlcu, Andrei Leu, Victor Băncilă, David Pioaru, Antonio Muşoiu, Marian Iliescu şi David Constantin (toţi 2006) – jucători de câmp.
Sistem competiţional (meciurile se joacă sâmbăta şi miercurea – etapă intermediară)
La nivelul juniorilor 1, sistemul competiţional arată astfel:
– sunt 8 Grupe geografice în prima fază a campionatului, în care se joacă tur-retur (septembrie 2022 – februarie 2023);
– primele 3 clasate în fiecare serie se califică în Grupele „Valoare” (4 grupe de câte 6), celelalte mergând în Grupele „Speranţă”; în această fază NU se merge cu rezultatele înregistrate în Grupele geografice şi se joacă tur-retur cu toate echipele din grupă (martie-mai 2023);
– primele 2 clasate în Grupele „Valoare” se vor califica pentru Turneul Final „Valoare” (mai 2023); în mod similar stau lucrurile în Grupele „Speranţă”.
* Pe site-ul FRH, sistemul competiţional este conturat pentru varianta cu 12 Grupe geografice, din care s-ar califica primele 2 în Grupele „Valoare”, dar, în condiţiile în care s-au configurat numai 8 Grupe geografice, cu siguranţă regulamentul va fi updatat şi primele 3 din fiecare serie vor merge în Grupele „Valoare”.
Juniori 2 (sportivi născuţi 2006-2007)
Echipa feminină de junioare 2 este pregătită de Geta Opincariu şi Cristi Roşu şi a fost repartizată în Seria D a campionatului. Fetele debutează în campionat sâmbătă, la ora 11.00, atunci când vor întâlni, în Sala Sporturilor Olimpia, formaţia Clubului Sportiv Şcolar Ploieşti
Lot de jucătoare pentru sezonul 2022-2023: Ioana Săvulescu (2006), Daria Stan (2007), Raluca Neacşu (2007) – portari; Adela Radu, Ana Grigore, Diana Ilie, Dariana Mihai (toate 2006), Ştefania Ghiţă, Andreea Popescu, Bianca Pîrvulescu, Eva Petrescu, Alexandra Sîrbu, Alexandra Nicolae, Raluca Geangu, Andreea Stoica, Adelina Andrei, Bianca Gheorghe, Selena Gheorghe şi Miruna Pop (toate 2007) – jucătoare de câmp.
Antrenată de Ramona Ştefan, echipa masculină de juniori 2 face parte din Seria C şi joacă în prima etapă în deplasare, la CSŞ Medgidia, meciul fiind programat duminică, la ora 12.00.
Lot de jucători pentru sezonul 2022-2023: Denis Ştefan (2006), Bogdan Nuţă (2006) – portari; Antonio Muşoiu, Marian Iliescu, Victor Băncilă, David Constantin, David Pioaru, Alexandru Crăciun, Ştefan Vîlcu, Bogdan Bondarenco, Cosmin Anghel, Adalberto Voicu, David Căldură, Dennis Radu, Darius Badea, Andreas Năstase, Andrei Leu, Teodor Stoica, Robert Ciobanu, Octav Pădureanu (toţi 2006), Alvaro Ciobanu, Andrei Năstase, Radu Duţu, Iustin Pîrvu, Luca Cristian Constantin, Andrei Grigore, Matei Sbîrnău, Luca Ilie şi Alexandru Folescu (toţi 2007) – jucători de câmp.
Sistem competiţional (fetele joacă sâmbăta şi miercurea – etapă intermediară, iar băieţii joacă duminica şi joia – etapă intermediară)
La nivelul juniorilor 2, sistemul competiţional este similar pentru fete şi băieţi şi arată astfel:
– sunt 8 Grupe geografice în prima fază a campionatului, în care se joacă tur-retur (septembrie 2022 – martie 2023);
– primele 3 clasate în fiecare serie se califică în Grupele „Valoare” (4 grupe de câte 6), celelalte mergând în Grupele „Speranţă”; în această fază se merge cu rezultatele înregistrate în Grupele geografice şi se joacă tur-retur cu echipele venite din celelalte grupe (aprilie-mai 2023);
– primele 2 clasate în Grupele „Valoare” se vor califica pentru Turneul Final „Valoare” (iunie 2023); în mod similar stau lucrurile în Grupele „Speranţă”.
Juniori 3 (sportivi născuţi 2008-2009)
Pregătite de Geta Opincariu şi Cristi Roşu, junioarele 3 ale clubului încep sezonul cu un derbi local, duminică, de la ora 11.00, atunci când vor juca, din postura de gazde, în compania celor de la CS Activ Prahova Ploieşti.
Lot de jucătoare pentru sezonul 2022-2023: Elena Pîtiu-Coşerea (2008), Carmen Toma (2009) – portari; Delia Roşu, Daria Radu, Maria Ioniţă, Sara Stroe, Alexandra Florea, Alexia Condeescu, Bianca Nicolae (toate 2008), Ana-Maria Constantinescu, Daria Gheorghe (ambele 2009) şi Cătălina Neacşu (2010) – jucătoare de câmp.
Juniorii 3 ai clubului sunt antrenaţi de Ramona Ştefan şi debutează, sâmbătă, cu un meci în deplasare, la CSO Mizil, programat la ora 11.00.
Lot de jucători pentru sezonul 2022-2023: Andrei Pop (2008), Andrei Manolache (2008), Călin Şerban (2009), Gabriel Mişcă (2011) – portari; Gabriel Roşu, Alex Popescu, Rareş Bucur, Mihai Duţă, Mihai Costache, Vlăduţ Muraşcu, Paul Goran, Rareş Dobre, Ştefan Ion Iliescu, David Sîrbu, Luca Constantin, Nikolas Milea (toţi 2008), Ştefan Răducanu, Eduard Romee, Mario Morărescu, Răzvan Florescu, Alexandru Stoica, Mario Zavragiu, David Săcuiu, David Nedelescu (toţi 2009) şi Robert Zamfir (2010) – jucători de câmp.
Sistem competiţional (fetele joacă duminica şi joia – etapă intermediară, iar băieţii joacă sâmbăta şi miercurea – etapă intermediară)
La nivelul juniorilor 3, sistemul competiţional este similar pentru fete şi băieţi şi arată astfel:
– sunt 12 Grupe geografice în prima fază a campionatului, în care se joacă tur-retur (septembrie 2022 – februarie 2023);
– primele 2 clasate în fiecare serie se califică în Grupele „Valoare” (4 grupe de câte 6), celelalte mergând în Grupele „Speranţă”; în această fază NU se merge cu rezultatele înregistrate în Grupele geografice şi se joacă tur-retur cu toate echipele din grupă (martie-mai 2023);
– primele 2 clasate în Grupele „Valoare” se vor califica pentru Turneul Final „Valoare” (mai 2023); în mod similar stau lucrurile în Grupele „Speranţă”.