Echipa de baschet fete U17 a CSM Ploieşti şi-a reluat, aseară, antrenamentele în perspectiva noului sezon competiţional, în care va participa în două dintre campionatele organizate de Federaţia Română de Baschet. Astfel, întrucât campionatul „U17” se va desfăşura doar în 2023, toamna aceasta fiind rezervată unor acţiuni ale lotului naţional, antrenoarele Loredana Munteanu şi Corina Savu au decis, chiar dacă majoritatea fetelor sunt născute în 2006, să înscrie echipa şi în campionatul „U18” (2005-2007), care are programate două turnee în această toamnă, în lunile noiembrie şi decembrie.
În privinţa lotului de jucătoare, staff-ul tehnic se va baza în noul sezon pe un efectiv format din 16 sportive, îmbunătăţit serios faţă de ediţia trecută de campionat prin aducerea a patru jucătoare: Maria Cătălina Pîrvan (conducător de joc/extremă) şi Agnes Zane (pivot) – ambele de la Champions Bucureşti, în cazul lui Agnes fiind vorba despre o revenire la Ploieşti după un sezon petrecut în Capitală, respectiv Andrada Dulhaz (conducător de joc) şi Dariana Păuşan (pivot) – ambele de la Valbon Arad. Toate cele patru sunt jucătoare care cochetează cu lotul naţional al României la categoria lor de vârstă, Zane şi Păuşan participând, recent, alături de Ioana Savu, Karina Munteanu şi Daria Tănase, la FIBA Womens European Championship, Division B, de la Podgorica.
Drept urmare, lotul de jucătoare pentru sezonul 2022-2023 va fi următorul: Ioana Savu-Istrătescu, Daria Iordăchescu, Andreea Dumitru, Andrada Dulhaz, Daria Trican, Maria Cătălina Pîrvan, Olivia Sandu, Karina Munteanu, Alexia Apostolache, Natalia Belhamra, Alexia Dedu, Ana-Maria Nazli Dănilă, Daria Tănase, Agnes Zane, Dariana Păuşan şi Cristina Grigore.
Campionatul U18 (sportive născute 2005-2007)
Prima competiţie în care fetele vor evolua este Campionatul feminin U18, care are programate două turnee în această toamnă. Termenul limită de înscriere a echipelor este 16 septembrie, însă, estimând o sezon cu 24 de formaţii, Federaţia Română de Baschet a conturat un regulament ce prevede următorul sistem competiţional şi calendar:
– cele 24 de echipe vor fi împărţite în 6 grupe, cu două turnee în 5-6 noiembrie şi 10-11 decembrie;
– primele două clasate în fiecare grupă (în total 12 echipe) merg în Grupa valorică A, urmând să fie împărţite în două serii de câte 6, în care se va juca „fiecare cu fiecare”, tur-retur, timp de 10 etape (15, 29 ianuarie, 5, 12, 26 februarie, 5, 19 martie, 2, 7, 14 aprilie);
– primele patru clasate din cele două Serii A1 şi A2 se califică pentru Turneul Final 1-8; totodată, se va organiza şi Turneul Final 9-16, cu ultimele două clasate în A1 şi A2 şi primele două clasate în B1 şi B2.
Campionatul U17 (sportive născute 2006-2008)
În Campionatul U17, federaţia a stabilit ca termen limită de înscriere data de 30 septembrie şi estimează o participare de 18 echipe, astfel că regulamentul este următorul:
– în prima fază, cele 18 echipe vor fi împărţite în 6 grupe a câte 3 echipe, urmând să se joace două turnee a câte două meciuri fiecare, pe 3-4 martie şi 18-19 martie;
– primele două clasate în cele 6 grupe (12 formaţii) merg în Grupa valorică A a Fazei semifinale, în care sunt împărţite în două grupe a câte 6 echipe, A1 şi A2. Aici, se vor organiza 4 turnee astfel încât echipele să joace „fiecare cu fiecare”, tur-retur: Turneul semifinal 1 (31 martie-1 aprilie), Turneul semifinal 2 (21-23 aprilie), Turneul semifinal 3 (13-14 mai) şi Turneul semifinal 4 (19-21 mai);
– primele 4 clasate din cele două Grupe valorice A1 şi A2 se califică pentru Turneul final al campionatului (31 mai – 4 iunie);
– în Grupa valorică B, cele 6 echipe, împărţite în două grupe, joacă la rândul lor „fiecare cu fiecare” în două turnee (31 martie-1 aprilie şi 13-14 mai), iar primele două (4 în total), alături de cele 4 formaţii care vin din Grupele valorice A, participă ulterior la Turneul final 9-16 (31 mai – 4 iunie).