Cinci sportivi ai secţiei de kempo a CSM Ploieşti au participat, ieri, la Iaşi, la „Cupa Scorpions”, competiţie de kickboxing-K1 organizată de clubul moldovean cu acelaşi nume.
Edwin Petrea şi-a respectat blazonul şi a câştigat la puncte în faţa unui adversar din Republica Moldova mai mare ca vârstă, pe care arbitrul l-a şi numărat în repriza secundă, Ştefan Panaitescu s-a impus tot la puncte într-un meci spectaculos, care a ridicat publicul în picioare, iar Denis Pană a pierdut prin KO în prima repriză, fiind surprins de adversar cu o lovitură în bărbie.
La rândul lor, fraţii Luca şi Sabin Frăsineanu au fost învingători în cele două piramide la care au participat în gala de zi, ambii intrând în posesia trofeelor puse în joc de organizatori după câte trei victorii obţinute la categoriile lor.
Galerie foto: