Echipele de fotbal juniori A şi B ale clubului au debutat, astăzi, în ediţia de campionat „2022-2023”, însă ambele au pierdut partidele susţinute în compania celor de la CSŞ Târgovişte, pe teren propriu, la Teleajen.
Cu loturi formate în bună măsură din jucători de an mai mic faţă de cel la care combat, cele două formaţii au cedat cu 5-1 (4-0), echipa de „U19” (gol Victor Niţă pentru CSM Ploieşti), antrenată de Marian Ilie, respectiv 4-0 (0-0), echipa de „U17”, pregătită de Mihai Nicolescu şi Bogdan State. Cele două evoluează în Seria a 4-a a Campionatului Naţional, iar în runda următoare vor juca, sâmbătă, la Metaloglobus Bucureşti.
La finalul săptămânii viitoare vor debuta oficial şi juniorii C, D, D1 şi E ai clubului, care sunt implicaţi în campionatele organizate de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Prahova. Vom reveni cu detalii.
Galerie foto, U17, CSM Ploieşti – CSŞ Târgovişte 0-4 (0-0):